Protestul angajaţilor din Finanţe s-a încheiat : Miercuri este anunţat un nou protest

Adăugat la Știri

Câteva mii de salariaţi din direcţiile de finanţe publice au declanşat un protest spontan, luni dimineaţă, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării. Liderul Sed Lex, Vasile Marica, spune că protestul se extinde rapid în toată ţara, în condiţiile în care noua lege a salarizării va duce la diminuarea salariilor angajaţilor, iar acest lucru nu poate fi tolerat.

Angajaţii din vămi s-au solidarizat cu salariaţii din Finanţe şi au declanşat o acţiune de protest sub forma ”excesului de zel”, astfel că toate maşinile care trec prin punctele de frontieră vor fi controlate amănunţit. În multe oraşe, activitatea administraţiilor finanţelor publice este blocată în totalitate, angajaţii protestând fie în holurile instituţiilor, fie în faţa sediilor acestora.

Liderul Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor ‘Sed Lex’, Vasile Marica, susține că 23.000 de angajați din Finanțe au întrerupt lucrul, luni dimineața, la nivelul întregii țări, nemulțumiți de nivelul de salarizare din sistem, potrivit romaniatv.net.

Primii care au declanşat greva spontană au fost salariaţii din cadrul DGRFP Bucureşti. Acestora li s-au alăturat rapid angajaţii Finanţelor din aproape toată ţara. Conform Sed Lex, astăzi, au protestat în faţa instituţiilor salariaţii din judeţele Maramureş, Călăraşi, Dâmboviţa, Timiş, Gorj, Buzău, Hunedoara, Arad, Botoşani, Olt, Argeş, Prahova, Satu-Mare, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Alba Iulia, Ialomiţa, Covasna, Iaşi, Sibiu, Mures, Vâlcea, Giurgiu, Dolj, Harghita.

Citește și Protest la finanțe: Angajații sunt nemulțumiti de actualul proiect al legii salarizării

„Deşi rolul finanţiştilor este unul de importanţă strategică pentru România, întrucât prin activitatea de administrare fiscală se asigură resursele financiare necesare finanţării activităţii tuturor instituţiilor şi autorităţilor statului român, în accepţiunea factorilor decizionali, care au contribuit nemijlocit la transpunerea viziunii lor politice şi guvernamentale în materia salarizării personalului bugetar plătit din fonduri publice, noţiunea de FINANŢE PUBLICE practic lipseşte. În multitudinea grilelor cu coeficienţi de ierarhizare a salariilor pentru anul 2022, aferente celor 9 anexe reprezentând familii ocupaţionale distincte din proiectul legii salarizării, familia ocupaţionala FINANŢE, nu există. Mai mult, personalul care lucrează în structurile ANAF de la nivel teritorial, în lipsa unor precizări clare cu privire la încadrarea angajatorului (DGRFP-adică Regiunea) ca şi posibilă unitate administrativ-teritorială (conform Constituţiei României) la care face referire noţiunea de funcţie publică teritorială, presupune a fi asimilat, în mod forţat în opinia organizaţiei noastre, acestui tip de funcţie”, se arată îăntr-un comunicat de presă transmis, luni, de Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC, scrie romaniatv.net.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii