Pe viitor, dacă rămâneţi fără bani lichizi, va fi suficient să intraţi în primul supermarket şi să solicitaţi la casă extragerea sumei dorite de pe card. Ideea i-a venit unui deputat UDMR după ce a constatat că sunt localităţi în România unde băncile nu instalează ATM-uri.

„Acoperirea de POS începe să fie mai bună decât acoperirea de ATM-uri, deci este important în special pentru cei de la sate. Persoane care îşi iau pensia pe carduri, persoane care fac naveta la oraş în fiecare zi, să aibă acces la propriii bani în localitatea de domiciliu”, spune Zsolt Molnar, deputat UDMR, iniţiatorul legii.

De această măsură ar beneficia toţi românii, inclusiv clienţii din marile oraşe, care au acces la ATM-uri.

Proiectul de lege prevede că eventualele comisioane percepute pentru extargerea de cash direct de la casa de marcat să fie suportate de către clienţi. Reprezentanţii supermarketurilor nu spun „nu” ideii.

Citește și Ce trucuri folosesc magazinele ca să cumperi mai mult. Sigur te-ai păcălit şi tu!

„Ar însemna pentru noi costuri suplimentare şi pentru că ar trebui să avem mai mult numerar decât avem nevoie în casă. Şi atunci sunt destul de multe aspecte pe care ar trebui să le discutăm înainte de a merge mai departe”, spune Delia Nica, directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România.

Legea a fost depusă la Parlament şi urmează să fie luată în dezbatere în această toamnă.

Sursa:digi24.ro