Rămâi conectat

Știri

Prevenar, un nou vaccin gratuit introdus de Ministerul Sănătății: Alba a primit primele doze de vaccin antigripal

Publicat

în

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba informează că un nou vaccin gratuit – Prevenar – a fost introdus de Ministerul Sănătății în schema națională de vaccinare, care va fi administrat copiilor în primul an de viață. De asemenea, Alba a primit primele doze de vaccin antigripal.

Prevenar ajută la protecția bebelușilor pentru boli cum sunt meningita, pneumonia, otita și alte infecții produse de pneumococ. Vaccinarea se va derula prin cabinetele medicilor de familie, asociindu-se cu vaccinul hexavalent administrat la aceleași grupe de vârste. Campania de vaccinare cu Prevenar a început de la 1 octombrie pentru toți bebelușii născuți în luna august. Asociația Medicilor de familie Asclepios și DSP Alba au organizat, miercuri, un simpozion în care s-a discutat despre vaccinare, în special despre noul vaccin gratuit introdus de Ministerul Sănătății.

La simpozion au participat medici de familie, medici școlari și cadre medicale, fiind prezentate mai multe teme de interes precum: vaccinarea ROR, aspecte clinice ale varicelei, vaccinarea HPV, reacțiile adverse post-vaccinale și, desigur, ultimele recomandări ale Ministerului Sănătății legate de vaccinarea antigripală. În total, au fost prezente peste 70 de cadre medicale. Totodată, precizăm că prima tranșă de vaccinuri antigripale a fost repartizată. Astfel, DSP Alba a primit 382 de doze și a început distribuirea lor. La recomandarea Ministerului Sănătății, acestea vor fi administrate personalului medico-sanitar din secțiile ATI, de neonatologie și Serviciului de Ambulanță.

Citește și DSP Alba: Acoperirea vaccinală împotriva rujeolei în județ a crescut la 92,13%

Următoarele tranșe vor fi distribuite în partea a doua a lunii noiembrie, când va începe vaccinarea prin medicii de familie a tuturor persoanelor cu risc de îmbolnăvire, pentru care s-a solicitat vaccinul. Precizăm că cele mai frecvente cazuri de gripă s-au înregistrat în lunile ianuarie și februarie, iar astfel vaccinul antigripal administrat în luna noiembrie devine un factor de protecție pentru persoanele din grupele de risc.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba