Știri
Persoanele cu dizabilități din centrele specializate vor fi trimise acasă
Află de pe radiounirea.ro ce se va întâmpla cu persoanele cu dizabilități care sunt găzduite acum în centre specializate.
Ministrul Muncii Rovana Plumb a declarat, miercuri, că începe procesul de dezinstituţionalizare a celor 17.000 de persoane cu dizabilităţi aflate în centre rezidenţiale, arătând că nu vor mai fi finanţate aceste centre, iar persoanele vor fi date în îngrijire în cadrul familiei, scrie Mediafax. „Astăzi marcăm asumarea începerii unei reforme structurale de calitate, care are în centru persoana cu dizabilităţi. Mai precis, trecem de la nişte principii care funcţionau până acum, acelea care folosesc instituţii, sisteme, la politici moderne, europene, care folosesc principii noi cum ar fi comunitate, grijă şi normalitate. Începem, folosind fondurile europene, procesul de dezinstituţionalizarte a celor 17 mii de personae cu dizabilităţi care, în momentul de faţă, trăiesc în centre rezidenţiale, dintr-un număr de aproximativ 735 mii de persoane cu dizabilităţi. Analizăm, împreună cu autorităţile locale, ONG-uri, modalitatea prin care să demarăm proiecte-pilot şi ne-am gândit la două proiecte-pilot în două judeţe, prin care aceste centre rezidenţiale să fie transformate în adevăraţi furnizori de servicii sociale, care să răspundă nevoile persoanelor de dizabilităţi”, a spus ministrul Plumb. Ea a spus că doreşte scoaterea acestor pesoane cu dizabilităţi din centre şi trecerea lor spre îngrijire în cadrul familiei. „Noi vrem să scoatem personale cu dizabilităţi, să le ducem spre îngrijire în cadrul familiei. Sunt 17 mii de astfel de persoane care trăiesc în astfel de centre”, a adăugat Plumb.
Sursa:realitatea.net
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului