Însă doar șapte, respectiv Biertan, Câlnic, Dârjiu, Prejmer, Saschiz, Viscri și Valea Viilor au fost mai norocoase și au fost incluse în patrimoniul mondial al UNESCO, ceea ce le mărește considerabil șansele de conservare și putem astfel să sperăm că poveștile lor vor deveni nemuritoare. 
–Biertan. Puține sate din România se pot mândri cu o așa istorie influentă și cu urmele palpabile ale acesteia. Reședință episcopală săsească vreme de aproape trei sute de ani, între 1572 și 1867, Biertanul a fost una cele mai puternice cetăți țărănești din Transilvania, consolidată în jurul bisericii fortificate. Pintre primele așezări ale sașilor din Ardeal, cuprins în cele „Două Scaune” (Mediaș și Șeica) și în Diploma Andreeană din 1224, satul Biertan își păstrează și astăzi arhitectura saxonă, șirurile de case fiind dispuse în jurul pieței centrale dominate de biserica fortificată. Biserica din Biertan, unde se refugiau localnicii când năvăleau cotropitorii, era apărată de trei rânduri de ziduri, înalte până la opt metri, de şase turnuri și trei bastioane. Biserica Sf Maria din Biertan a fost ridicată în perioada 1486-1524, în stil gotic-târziu, pe locul unui lăcaș de cult mai vechi din secolul al XII-lea.
–Câlnic. Această veche cetate țărănească domină satul ascuns printre dealuri, situat la 32 de kilometri de Alba Iulia și la 52 de kilometri de Sibiu. Construcția cetății țărănești din Câlnic a început în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, când greavul (primarul) Cheel construiește donjonul, turnul-locuință din piatră cu trei etaje și opivniță. Accesul în donjonul înalt de 14 metri se făcea cu ajutorul unei scări mobile. Până în anul 1300 se mai ridică atât capela, zidul de curtină înalt de patru metri și prevăzut cu traseu pentru străjeri cât și șanțul exterior. Zidul avea două turnuri, iar ușa de acces era prevăzută cu hersă (grilaj cu mecanism de ridicare). În anul 1430, ultimul descendent al familiei Cheel vinde domeniul nobiliar din Câlnic comunităţii săseşti.
Chiar dacă este modestă, vechea biserică din Câlnic este deosebită pentru istoria ei, pentru atmosfera primitoare care te așteaptă între ziduri și pentru priveliștea de sus, din turnul clopotniță, unde ai tot satul la picioare, care pare și el încremenit în timp.
–Dârjiu. Satul și biserica fortificată din Dârjiu sunt “ascunse” între dealuri, iar drumul până aici îți dă senzația că este făcut să te ducă… înapoi în timp și să-ți ofere priveliști de vis. Biserica unitariană din Dârjiu a fost construită, la sfârșitul secolului al XIII-lea, în stil romanic, după modelul saxon, fiind extinsă la începutul secolului al XV-lea și fortificată în secolul al XVI-lea. La finele secolului al XV-lea- începutul secolului al XVI-lea, biserica este reconstruită în stil gotic. Înalte de peste cinci metri, zidurile de apărare ale bisericii din Dârjiu adăposteau nu doar oamenii în caz de primejdii ci și grânele și rezervele de slănină ale acestora. În interiorul lăcașului de cult se află fresce deosebit de valoroase.
–Prejmer. Aflat la 18 kilometri de Brașov, satul Prejmer (Tartlau în dialectul săsesc) își datorează ieșirea din anonimat bisericii sale evanghelice, “opera” cavalerilor teutoni din secolul al XII-lea. Biserica fortificată din Prejmer te uimește cu atmosfera sa cazonă, rece și bine organizată. Datorită elementelor defensive de care a avut parte, cetatea țărănească din Prejmer este cea mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate medievală din Estul Europei. Apărată de bastioane, poduri mobile și de un pasaj secret, subteran și de așa-numita “orgă a morții” care putea declanşa simultan mai multe archebuze, cetatea țărănească Prejmer a rezistat unui număr de 50 de atacuri ale turcilor și tătarilor.Biserica fortificată din Prejmer este singurul site UNESCO din județul Brașov și un obiectiv turistic de neratat.
–Saschiz. Prima biserică-reduit (dotată cu mijloace de foc și de subzistență) din Transilvania este cea din Saschiz, construită din piatră de carieră, în stil gotic, pe locul unei biserici romanice, de către coloniștii sași în perioada 1493-1496, ca răspuns la invaziile tătarilor. Biserica din Saschiz a fost proiectată să aibă un dublu rol, de lăcaș de cult şi în acelaşi timp de fortificaţie, loc de refugiu şi de apărare a locuitorilor în cazul de pericol. Ca urmare, biserica evanghelică din Saschiz, cu hramul Sfântul Ștefan, are un etaj fortificat, suprapus peste nava principală și cor, precum și un drum de strajă în consola de deasupra arcurilor masive.Din exterior, biserica din Saschiz îți dă impresia unui bastion, cu arcurile sale impunătoare construite deasupra uriașilor contraforți de piatră și cu gurile sale de aruncare.
Sus, pe dealul care domină localitatea Saschiz, se află Cetatea țărănească, denumită şi “Cetatea celor șapte sate”. Construcţia cetății din Saschiz a început în jurul anului 1347, sistemul de fortificaţie fiind compus din curtea intrării şi incinta principală cu cele șapte turnuri, unele locuite odinioară. În incinta cetăţii țărănești mai existau un heleşteu şi o fântână adâncă de 50 m. Legenda spune că, printr-un tunel subteran, se ajunge de pe dealul Cetății țărănești la biserica fortificată din sat. În timp, datorită distanței considerabile dintre vatra satului și colina Cetății țărănești, Biserica fortificată din Saschiz a devenit principalul loc de refugiu al sătenilor din localitate și din celelalte șapte sate afiliate, care au ajutat la construcția sa.
Turnul Bisericii din Saschiz era și el parte a sistemului defensiv al bisericii și forma, împreună cu zidul înconjurător, un sistem de fortificaţie greu de trecut. Găurile din partea superioară a Turnului bisericii erau folosite pentru a ataca năvălitorii. De remarcat faptul că arhitectura Turnului din Saschiz ( care datează din secolul XIV, fiind apoi înălțat), este aproape identică cu cea a Turnului cu ceas din Sighişoara. Statueta din turnul cu ceas, numită popular Bogdan, bătea la fiecare jumătate de oră.
–Viscri (Deutschweiskirche). Este unul dintre cele mai frumoase și bine conservate sate din România, și se bucură de atenția turiștior străini după ce prințul Charles și-a cumpărat aici o casă veche pe care a transformat-o în pensiune. Atât satul cât și biserica sa veche înconjurată de două rânduri de ziduri de apărare, păzită de turnuri și bastioane par că sunt de pe vremea când oamenii erau nevoiți să se baricadeze în cetăți, să lupte și să reziste pentru a-și salva viața. Biserica din Viscri a fost ridicată în secolul al XIII-lea de către sașii stabiliți aici, fiind lărgită și fortificată în secolul al XV-lea.
–Valea Viilor. Situat într-o zonă viticolă de unde se trage și numele, satul sibian Valea Viilor are istorie lungă, cel puțin dacă avem în vedere atestarea sa documentară din 1305. Biserica evenghelică din Valea Viilor a fost ridicată, în secolul al XIV-lea, pe locul unei biserici romanice construită odată cu întemeierea localității. Fortificată cu ziduri şi turnuri de apărare la începutul secolului al XVI-lea, biserica Sfintei Fecioare Maria din Valea Viilor are corul pentagonal, boltit, peste care se află un turn cu patru niveluri de apărare. Fiecare nivel al turnului are metereze şi guri de aruncare. În prezent, se mai păstrează patru turnuri şi zidurile înalte de 6-7 m. Biserica adăpostește obiecte deosebit de valoroase, vechi, precum stranele din 1528, altarul din 1779, orga (1807) și hersa de deasupra portalului de nord, păstrată intactă din 1525.
Valea Viilor se află în ţinutul Târnavelor, la 14 kilometri de Mediaș și la 50 de kilometri de Sibiu.

Scurtă istorie a satelor săsești din Transilvania

Cele șapte sate ( din care șase sunt șăsești și unul secuiesc) au intrat în patrimoniul UNESCO împreună cu bisericile lor pentru că cineva s-a îngrijit de ele și astfel și-au păstrat imaginea veche, istorică, autentică, iar bisericile au fost într-o stare bună. Peste jumătate de mileniu, bisericile fortificate au jucat un rol triplu-religios, social și militar, astăzi fiind exemplul pentru ceea ce numim fenomenul arhitectural tipic al satelor din Transilvania colonizate de sași. Sașii, o populaţie de origine germană-saxonă provenită de pe malul stâng al Rinului, au colonizat, începând cu secolul al XII-lea, „pământurile regale” din Transilvania, la chemarea regilor maghiari care își doreau consolidarea puterii lor în acest teritoriu de curând cucerit. Colonii erau atraşi în Transilvania prin acordarea de drepturi individuale. Prima zonă mai întinsă ocupată de colonişti a fost „Provincia Sibiului” în sudul Transilvaniei. Colonizarea Ţării Bârsei a fost încredinţată, în 1211, ordinului cavalerilor teutoni.
Colonizarea saşilor s-a încheiat la începutul secolului al XIV-lea, cele aproximativ 250 de localități fondate de aceştia acoperind un teritoriu îngust, de-a lungul arcului carpatic, în sudul şi estul Transilvaniei. Grupurile de colonii săsești erau conduse de greavi ( conți cu atribuții de judecător special în disputele majore ale comunității). Greavii trasau și teritoriul, asigurau legătura între coloni şi regalitate. Biserica şi, adesea, locuinţa comitelui se aflau în centrul aşezării sau pe o colină în imediata apropiere a acesteia. Satele transilvane cu una sau două uliţe, cu pajişte interioară sau cu piaţă centrală construite după modelul saxon sunt şi în prezent uşor de recunoscut în structura localităţilor săseşti din Transilvania.

Sursa.consilierturism.ro