Rămâi conectat

Știri

Orașe care și-au câștigat locuitori : Alba Iulia se află printre ele

Publicat

în

Populaţia României scade şi îmbătrâneşte, într-un ritm tot mai accelerat. Statisticile arată că am ajuns la nivelul din 1966, sub 20 de milioane, iar în următorii 35 de ani România ar putea rămâne cu doar 14 milioane de locuitori. Cu toate acestea, sunt şi semne de speranţă. În oraşele în care înfloresc afacerile creşte, de regulă, şi populaţia.

Iaşi

Din 2008, populaţia oraşului Iaşi a crescut cu 30 de mii de locuitori. Statisticile oficiale indică acum un total de 360 de mii de locuitori. Principalul motiv al acestei creşteri este migraţia. Doina Grosu are 21 de ani şi de cinci este stabilită în Iaşi. A plecat din Soroca, Republica Moldova, că să facă liceul într-un oraş unde perspectivele pentru cei cu studii înseamnă un salariu mai mare de 200 de dolari pe lună, cât este venitul mediu peste Prut.

Doina Grosu, studentă: „Am obţinut cetăţenia recent, acum o jumătate de an. Cea mai mare bucurie! În sfârşit am şi eu buletin de România. ”Acum este studentă în anul al doilea la Facultatea de Economie şi este hotărâtă să rămână în capitala Moldovei. Doina Grosu, studentă: „Lucrez, am o mică afacere, pe care aş vrea să o pun pe picioare şi sper să-mi reuşească. O firmă care oferă servicii complete de publicitate.” O mare parte dintre cei 30.000 de noi locuitori ai oraşului Iaşi vin din ţara vecină.

Renata Marin, director Direcţia de Evidenţa Populaţiei Iaşi: „Majoritatea ne declară chiar nouă că le trebuie acel act de identitate românesc să meargă să lucreze, să aibă acces în spaţiul Schengen, să meargă să lucreze în afară, dar sunt care rămân şi pe teritoriul municipiului Iaşi.”

Creşterea populaţiei este un avantaj şi pentru dezvoltarea oraşului. Asta pentru că Uniunea Europeană acordă finanţare şi în funcţie de numărul locuitorilor, iar cu cât acesta este mai mare, cu atât proiectele de infrastructură au valori din ce în ce mai ridicate.

Citește și Alba Iulia a pierdut şansa la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021: Doar patru orașe s-au calificat pentru selecția finală

Cluj-Napoca

Un alt otaş reşedinţă de judeţ în care numărul locuitorilor a crescut este Cluj-Napoca. Este adevărat, cu doar 4 mii de oameni, în interval de 7 ani. Capitala Ardealului are acum peste 320.000.

Traian Rotariu, sociolog: „O parte dintre studenţi rămân, deci unii se căsătoresc, unii îşi găsesc un loc de muncă, unii pur şi simplu în timpul studenţiei le cumpără părinţii o locuinţă în Cluj.”

Clujul este şi el un exemplu de dezvoltare sănătoasă: sporul demografic este reprezentat de populaţia activă, oameni care vor să profite de ofertele companiilor multinaţionale şi de afacerile înfloritoare ale firmelor IT autohtone. Pentru astfel de oportunităţi, Claudiu Mailat s-a mutat de la Târgu Mureş.

Claudiu Mailat, specialist IT: „Având în vedere dezvoltarea de care se bucură Clujul în acest domeniu, m-am decis foarte bine şi am luat decizia să mă mut în Cluj-Napoca. Văd Clujul, hai să zicem, ca un Sillicon Valley în următorii ani.”

Alba Iulia

În Alba Iulia, un calcul simplu arată că numărul locuitorilor a crescut în 2014 faţă de 2008 cu aproximativ 1.600. Şi în acest caz, evoluţia e pusă pe seama celor două companii, una românească, de condimente, şi cealaltă belgiană, de piese auto.

Mihai Coşer, purtător de cuvânt Primăria Municipiului Alba Iulia: „Indiscutabil prin toate investiţiile realizate în ultimii ani, pornind de la reabilitarea Cetăţii Alba Carolina, dar şi la restul lucrărilor edilitare de pe raza municipiului, oraşul a devenit mult mai atractiv.”

Pentru modernizarea oraşului, Primăria Alba Iulia a investit în ultimii şase ani aproximativ 150 de milioane de euro. Cu aceşti bani, cetatea Alba Carolina a devenit una dintre destinaţiile turistice de top. Tot afacerile infloritoare au dus la creşterea populaţiei şi în oraşe precum Sibiu, Vaslui şi Bistriţa.

Sursa:digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba