Rămâi conectat

Știri

ORA DE VARĂ nu se elimină: Vom trece la ora de vară în ultimul weekend al primei luni de primăvară, pe 25 martie 2018

Publicat

în

Parlamentul European nu elimină ora de vară, a anunţat instituţia într-un comunicat de presă.  Astfel, Parlamentul European nu a solicitat sau votat „eliminarea” orei de vară. În cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, din perioada 5-8 februarie, Parlamentul European a votat o rezoluție referitoare la Directiva 2000/84/CE (Directiva privind dispozițiile referitoare la orarul de vară).

„Prin rezoluţia adoptată săptămâna trecută, Parlamentul European invită Comisia Europeană să evalueze situaţia şi, în cazul în care consideră că este necesar, să propună modificarea sistemului actual („invită Comisia să realizeze o evaluare temeinică a Directivei 2000/84/CE și, dacă este necesar, să prezinte o propunere de revizuire a acesteia”, Rezoluţia Parlamentului European din 8 februarie 2018 referitoare la dispozițiile privind schimbarea orei)”, precizeză Parlamentul European.

Urmează ca membrii Consiliului European să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară și cea de iarnă și, dacă este cazul, să propună revizuirea ei. Parlamentarii eruopenii au spus că vor ruga Comisiunea Europeană – care în trecut s-a opus acestei schimbări – să implementeze decizia.

Trecerea la ora de vară are loc la sfâșitul lunii martie, iar schimbarea orei de vară se petrece la sfârșitul lunii octombrie. Mai multe studii au încercat să tragă o concluzie clară despre efectele schimbărilor, dar indică că pot afecta sănătatea oamenilor.

După ce a fost supusă la vot, rezoluția adoptată de parlamentarii europeni a înregistrat 153 de voturi împotrivă și 12 abțineri. Rezoluția privind aranjamentele actuale ale schimbării orei, care a intrat în vigoare în urmă cu 17 ani, stabilește o dată și oră comune pentru începerea și încheierea pedioadei de vară în UE, cu scopul de a ajuta funcționarea efectivă a pieței interne.

Citește și Spunem adio trecerii la ORA DE VARĂ? Parlamentul European a votat

În fiecare an, ora se schimbă de două ori, în preajma echinocțiilor de primăvară și de toamnă. În aceste date, ziua este egală cu noaptea, schimbarea de la ora de iarnă la ora de vară și invers, se face mereu într-o noapte de sâmbătă către duminică. În acest fel, organismul are o zi la dispoziție pentru a se adapta la noul program pentru săptămâna care urmează. Cu toate acestea, specialiștii spun că avem nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta. Anul acesta vom trece la ora de vară în ultimul weekend al primei luni de primăvară, și anume pe data de 25 martie 2018. Astfel, în această zi vom da ceasurile cu o oră înainte, iar ora 03:00 va deveni ora 04:00. Așadar, în această noapte vom dormi mai puțin cu oră, după cum se spune în popor. Schimbarea orei de două ori pe an are scopul de a ne bucura de mai multă lumină naturală pe parcursul zilei. Așadar, trecem la ora de vară pentru ziua devine mai lungă decât noaptea, prin urmare se va întuneca mai târziu cu o oră. De asemenea, această schimbare favorizează economisirea energiei electrice întrucât programul de lucru coincide mai mult cu perioada în care avem parte de lumină naturală. În Europa a fost folosită prima dată trecerea la ora de vară, iar Germania a fost prima țară care a introdus schimbarea orei de două ori pe an. În România, schimbarea orei s-a introdus prima dată în anul 1917. Trecerea de la ora de iarnă (de la sfârşitul lunii octombrie până la sfârşitul lunii martie) la ora de vară (începutul lunii aprilie până la sfârşitul lunii octombrie), instaurată în multe ţări, constă în reglarea ceasurilor cu o oră în plus sau în minus faţă de fusul orar. Acest sistem are ca scop realizarea de economii de energie, făcând să coincidă orele de activitate cu cele în care este soare pentru a limita utilizarea luminii artificiale.

Sursa:realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba