Rămâi conectat

Știri

Moşii de vară, cu o zi înainte de sărbătoarea Rusaliilor: Ce să nu faci în această zi

Publicat

în

Cu o zi înainte de sărbătoarea Rusaliilor, sunt pomeniţi cei trecuţi în nefiinţă. Potrivit credinţei populare, sufletele morţilor (moşilor) părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), rătăcesc printre cei vii şi se întorc la locul lor în Ajunul Rusaliilor.

Momentul poartă denumirea populară „Moşii de vară”. În toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice. Află de pe radiounirea.ro mai multe despre Moşii de Rusalii.

Se mai numesc şi Moşii de Rusalii, fiindcă se ţin cu o zi înaintea marii Sărbători. După cum se ştie există două zile dedicate cultului morţilor: Moşii de iarnă, sărbătoriţi în fiecare an, în ziua de sâmbătă dinaintea duminicii Înfricoşatei Judecăţi, şi Moşii de vară.

Există numeroase tradiţii populare legate de această zi, în funcţie de zonă:

– se dau de pomană vase de lut sau de porţelan, căni, străchini şi vase de lemn, împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă.

– în unele sate bucovinene au loc ritualuri de pomenire mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite din vreme. La porţile cimitirelor se întind mese pline cu colaci şi vin, împodobite cu flori şi frunze de tei. Au loc slujbe de pomenire, oficiate de preot, după care acesta sfinţeşte fiecare mormânt.

Ce este un parastas?

Este slujba în care sunt pomeniţi cei adormiţi. Parastasele sunt sujbe speciale, în cadrul cărora trupul mortului, nefiind de faţă, este simbolizat prin colivă. Parastasul este slujba prin care ne alăturăm, prin rugaciune, celui mort. Ne rugăm către Domnul să-i ierte păcatele. Ori de cate ori dorim să ne rugăm pentru cei adormiţi împreună cu Biserica, facem un parastas.

Pomana se dăruieşte celor săraci

– La sate, dar şi la oraşe, ofrandele se împart mai ales săracilor şi străinilor. Se spune că nu e bine să dai pomeni rudelor.

– Este bine ca mâncarea dată de pomană să fie caldă, sau măcar un fel, deoarece mirosul bucatelor calde îi satură pe cei de dincolo.

– În multe localităţi din Muntenia, pomana care se dă pentru sufletele rudelor adormite este pusă îndeosebi în vase de lut noi. Acestea trebuie umplute cu mâncarea şi băutura preferată de răposaţi.

– Se dau de pomană căni, iar toarta acestora se împodobeşte cu flori şi cireşe. De asemenea, cănile dăruite de pomană trebuie umplute cu vin, cu suc sau cu apă îndulcită cu miere.

Morţii se duc pe Valea cu Dor

Ritualul început în biserici se continuă în cimitire, unde mormintele se curăţă şi se împodobesc cu flori de tei şi cu frunze de nuc. Se aprind lumânări, se dau de pomană vase şi căni împodobite cu flori de tei şi umplute cu lapte, vin sau cireşe.

Tradiţia spune că la Moşii de vară toţi morţii se duc pe Valea cu Dor, unde fiecare găseşte bucatele primite de pomană până la Rusalii. Cine nu găseşte pomană se retage trist în mormint ţinând în braţe crengi cu flori de tei.

Ce rol au frunzele de nuc şi tei

De Moşi se aduc la biserică frunze de nuc şi ramuri de tei, care după ce sunt binecuvântate de preoţi, se pun la icoană pentru a ocroti gospodăria de pagubă şi boală. În unele zone florile de tei sunt folosite ca remediu împotriva surzeniei.

În ziua Moşilor de vară, femeile nu trebuie să munceacă. Se spune că celor care nu respectă datina, le amorţesc mâinile şi nu mai au spor la muncă.

Pentru a scăpa de necazurile provocate de furtuni şi ploi e bine să arunci în curte, din pragul casei, o crenguţă cu flori de tei sfinţită la biserică în ziua Moşilor de vară.

În noaptea de Rusalii e bine să dormi acasă

În seara de sâmbătă, nu este bine să mergi la fântână sau să treci printr-o răscruce de drumuri izolată fiindcă se spune că pe acolo trec duhurile rele.

De asemenea, ca să nu ai probleme este bine să dormi în propria locuinţă.

Femeile nu au voie să tricoteze sau să toarcă, pentru că toţi colacii daţi de pomană nu vor ajunge la cei pomeniţi, mai spune tradiţia.

Dacă plouă în ziua Moşilor de Vară, recolta anului va fi foarte bogată.
sursa: libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba