Social-Economic
Luna viitoare vor fi majorate alocațiile de plasament pentru copii
Alocațiile de plasament se măresc de luna viitoare iar familiile din Alba care încasează alocația pentru susținerea familiei vor primi mai mulți bani din decembrie după ce acestea au fost mărite deja cu 42 de lei de la începutul acestei luni.
Directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Alba, Flaviu Cozuc, a declarat pentru Unirea FM, că acestea vor avea o valoare de 600 de lei, în condițiile în care pentru fiecare copil față de care s-a luat măsura plasamentului se acorda o alocație lunară de plasament, în cuantum de 97 de lei. Flaviu Cozuc precizează că în județul Alba, conform ultimei situații centralizate, sunt peste 530 de beneficiari ai alocației de plasament și pentru aceștia, luna trecută, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Alba a efectual plăți în valoare de aproape 50.000 de lei. În ceea ce privește alocația pentru susținerea familiei, în prezent există în Alba peste 3.500 de beneficiari , pentru care AJPIS Alba a efectual plăți, luna trecută, în valoare de aproape 300.000 de lei.
Simona Lodroman
Societate
Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea
Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni
Social-Economic
ADI Salubris Alba, acțiuni educative în școli
Acțiuni educative în școli, desfășurate de ADI Salubris Alba
Social-Economic
Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător la Cugir
Cugir: Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului