Rămâi conectat

Știri

„Lista rușinii” pe care Fiscul o va publica în aprilie, stârnește dispute

Publicat

în

Dispută pe iniţiativa Fiscului de a publica o „listă a ruşinii”, cu numele tuturor celor care au datorii restante de peste o sută de lei la bugetul statului. În vreme ce unii plătitori de taxe consideră că nu este normal ca numele celor cu restanţe mici să apară pe o astfel de listă, alţii cred că ar putea fi o metodă bună de a-i convinge pe restanţieri să-şi achite datoriile.

ANAF a început deja să pună cap la cap informaţiile despre restanţieri, acum se face centralizarea acestor date. Asta înseamnă că listele ar trebui să fie gata până la finele lunii martie, cel târziu, spun specialiştii fiscali. Atunci vom afla câţi români sunt datori la Fisc şi cu ce sume. Pentru persoanele fizice, datoria restantă minimă este 100 de lei, pentru cei cu activităţi independente – 500 de lei, iar pentru companii – 1.000 de lei. Practic, până pe 15 aprilie, Fiscul va trebui să-i notifice pe cei care au datorii restante, iar aceştia vor avea la dispoziţie cinci zile să-şi clarifice situaţia, dacă e cazul, sau să achite respectiva datorie ca să nu apară pe listă. În caz contrar, datornicii vor ajunge pe lista care va fi publicată pe site-ul Fiscului spre finalul lunii aprilie. Lista va fi actualizată trimestrial şi deocamdată nu este clar dacă funcţionarii de la Fisc vor fi traşi la răspundere în cazul în care fac greşeli. În prezent, pe lista datornicilor apar doar firmele care nu şi-au plătit dările către stat.

Lista trimestrială cu toţi restanţierii la Fisc ar putea apărea cel târziu la finalul lunii aprilie şi va cuprinde numele şi prenumele datornicilor, împreună cu sumele de plată. Nu toată lumea agreează această iniţiativă

Cred că ANAF greşeşte în mod semnificativ, ANAF nu este autorizat de către mine, de exemplu, să-mi publice datoriile mele, de aceea cred că este o gravă încălcare a drepturilor mele”, spune o femeie.

Teoretic, ANAF îi notifică pe cei care au datorii de achitat, dar în practică se întâmplă ca notificarea trimisă prin poştă sau comunicată electronic să nu ajungă la destinatar. Chiar şi aşa, datoriile acumulate de persoanele fizice înseamnă doar 3,5 la sută din totalul restanţelor acumulate la ANAF. Grosul datoriilor sunt înregistrate de către companii, potrivit datelor pe 2014.

Ar fi fost mult mai elocvent să se discute de problema aceasta la nivelul sumelor mari, sunt persoane fizice care au datorii foarte mari. Nu suntem atât de evoluaţi ca în Suedia, de exemplu, încât toate impozitele achitate de persoane şi averile deţinute de acestea să poată fi consultate de către populaţie, ar fi o invitaţie pentru hoţi”, spune Emilian Duca, specialist fiscal.

Sursa:digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba