Rămâi conectat

Sănătate

Lista iaurturilor cu fructe de pe piaţa românească şi a E-urilor din ele. Știai cât de periculoase sunt, mai ales pentru copii?

Publicat

în

Iaurturile cu fructe comercializate în magazine nu sunt tocmai produse naturale, atrage atenţia un studiu recent. Ele conţin între zero şi şase E-uri şi au un aport ridicat de zahăr, ceea ce favorizează, în timp, apariţia unor boli precum diabetul şi obezitatea.

Iaurturile cu fructe, din ce în ce mai consumate de români, sunt o adevărată bombă calorică, din cauza conţinutului ridicat de zahăr din compoziţie. Ba mai mult, iaurturile cu fructe care pot fi achiziţionate de pe rafturile magazinelor pot conţine, în unele cazuri, chiar şi şase E-uri.

Aşa arată un studiu realizat de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, în care s-au analizat etichetele a peste 61 de produse de acest gen, achiziţionate aleatoriu de pe rafturile magazinelor. Medicii sunt şi ei de părere că iaurturile cu fructe creează dependenţă şi, în timp, pot favoriza obezitatea şi apariţia diabetului zaharat, inclusiv în cazul copiilor.

Concret, studiul arată că aproape 40% din iaurturile comercializate în România au în compoziţie unul sau două E-uri, în timp ce peste 14% au în compoziţie trei E-uri.

Există, totuşi, şi produse lipsite de E-uri, arată Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS). Un alt dezavantaj al acestor produse îl constituie aportul ridicat de zahăr din compoziţie, arată specialistul. În plus, sunt producători care nu menţionează explicit procentul de fruct conţinut de iaurturi.

Nutriţionist: „Aditivii alimentari duc la îngrăşare“

„Problema este că aceste iaurturi cu fructe nu sunt exclusiv naturale, aşa cum cred unii părinţi care le dau copiilor aşa ceva. Realitatea este alta. Iaurtul cu fructe conţine conservanţi şi îndulcitori. Cumulul de zaharuri şi de E-uri poate fi o adevărată bombă calorică. Este important să ne uităm pe etichetă şi cel mai bine este să îl pregătim în casă”, a explicat Mierlea, adăugând că 45% din produsele analizate folosesc suc din diferite fructe, concentrat sau nu. Mai vehement împotriva iaurturilor cu fructe este profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte, diabetolog şi nutriţionst. Medicul spune că aceste produse, care îi tentează într-o mare măsură pe copii, sunt periculoase pentru sănătate.

„Au apărut tot felul de sortimente pe piaţă. Consecinţele sunt numeroase. În primul rând, vorbim de foarte multe calorii. Copiii care primesc aşa ceva de la părinţi în mod regulat ajung să se îngraşe. Ne întrebăm de ce obezitatea şi diabetul sunt în continuă creştere. Orice prelucrare suplimentară a produselor alimentare duce la îngrăşare. Sunt făcute să vândă şi nu au niciun avantaj pentru om, producătorii bagă în ele ce vor şi controale nu prea există. Avantajul e când mănânci fruct sau iaurt natural, nu iaurt cu fructe”, a declarat, pentru „Adevărul”, profesorul Ionescu-Târgovişte.

Genetician: „Aportul mare de glucide e cel mai periculos“

La rândul său, profesorul Maria Puiu, şeful Societăţii Române de Genetică Medicală, declară că încărcarea de glucide e cea mai periculoasă.  „Nu cred că poate fi vorba de modificări genetice impresionante. Însă aceste glucide, care sunt într-o cantitate mare în iaurtul cu fructe, creează un dezechilibru alimentar, în special la copii. Duce la surplus de greutate şi chiar la apariţia altor afecţiuni pe termen lung. Nu sunt un fan al acestor produse. Cel mai grav este că părinţii le dau cu indulgenţă copiilor, crezând că sunt mai puţin dăunătoare decât ciocolata, de exemplu”, a explicat geneticianul.

Chiar şi în cazul adulţilor, iaurtul cu fructe, consumat zilnic, poate aduce o serie de probleme, nu doar din punct de vedere al creşterii în greutate. „Unii dintre noi sunt sensibili la anumiţi coloranţi, astfel că pot apărea tot soiul de alergii sau dureri abdominale. Oricum, marea majoritate a produselor de pe piaţă conţin E-uri şi sunt îmbogăţite cu zaharuri. Cu toate acestea, e de recomandat ca părinţii care vor să le dea copiilor iaurt cu fructe să adauge o lingură de gem în iaurtul obişnuit. Este mult mai sănătos, este uşor şi e acceptat de copii”, a precizat medicul pediatru Alexis Cochino.

Bănicioiu vrea să-i înveţe pe elevi să mănânce sănătos

Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, doreşte introducerea în şcoli, la toate clasele, a unei discipline obligatorii de educaţie sanitară. Această oră ar urma să aibă un puternic caracter practic şi să îi înveţe pe copii cum să mănânce sănătos, dar şi noţiuni de igienă şi de acordare a primului ajutor.

Bănicioiu susţine că s-a consultat şi cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi că Ministerul Sănătăţii poate asigura necesarul de specialişti pentru susţinerea acestor ore, precum medici şcolari, asistente, reprezentanţi ai serviciilor de ambulanţă etc.

Citeşte şi Ce trebuie sa mananci pentru a scapa de oboseala? Iata 10 alimente

„La început vor învăţa despre spălatul pe mâini, pe dinţi, apoi venim cu noţiuni de prim ajutor, de alimentaţie sănătoasă, completăm apoi regulile de igienă, consultul medical, ce înseamnă consultul medical. Cunoaşterea sistemului sanitar, să ştii unde te duci, când te duci, cum te duci, drepturile şi obligaţiile pe care le au ca pacient“, a explicat Nicolae Bănicioiu.

Câte E-uri au iaurturile cu fructe comercializate în România:

Müller da Bere 0% grăsimi cu căpşuni – 2 E

Müller Sorbetto mandarine – 0 E

Jogobella Fruit island – 2 E

Jogobella Musli – 0 E

Milkana Kids-up – 4 E

Danone Dietetic cu vişine – 0 E

Olympus-iaurt grecesc cu rodie şi zmeură – 0 E

Artesana iaurt natural de vacă şi banane – 0 E

Crema di Yogurt FRAGOLA – Iaurt cu bucăţi de căpşuni (Müller) – 0 E

Müller Mix mure şi zmeură – 4 E

Cremosso Intens  – 0 E

Andechester Natur Desert cremos bio cu căpşuni – 1 E

OLY Iaurt bifidus cu fructe de pădure – 1 E

Yoghurt Strawerry Iaurt degresat cu căpşuni – 0 E

Creamy Yoghurt Strawberry Iaurt cremos cu preparat din fructe – 2 E

Strawbeey Yogurt (Lidl) – 1 E

Fruitté – 3 E Creamy Yogurt cu zmeură – 2 E

BRIT’S Iaurt cu merişoare zmeură şi biscuiţi – 3 E

Bio, Yogurt cu căpşuni – 0 E

Actimel, Iaurt de băut cu căpşuni – 0 E

Milbona, Lidl – 4 E Iaurt

ZUZU cu căpşuni – 3 E

Activia Light cu căpşuni – 2 E

Danone Delicios cu căpşuni – 2 E

Jogobella Light cu căpşuni – 1 E

Poiana florilor, Iaurt cu gust de căpşuni – 2 E

Zuzu max, Cremos cu fructe iaurt cu căpşuni – 3 E

Muller, Crema Jogurt cu căpşuni piure – 1 E

Danone, Cremosso cu căpşuni – 0 E

Danone, Disney cu căpşuni – 2 E

Joya, Soiagurt cu căpşuni – 1 E

Danone, Casa Buna cu căpşuni – 1 E

Alpro Soia Yofu cireşe –  6 E

K Classic, Iaurt de fructe căpşuni – 0 E

Yogurt drink strawberry, Băutură din iaurt cu fructe – 3 E

Erdbeer Fruchtjogurt, Iaurt bio cu fructe şi zahar, căpşuni – 2 E

Ehrmann Yoginos, iaurt cu fructe – 4 E

Danonino, Iaurt de băut cu căpşuni – 0 E

Sanlacta, Iaurt cu vişine – 0 E

Activia Cereale integrale cu musli şi căpşuni – 1 E

sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Sănătate

Șase medici noi la Spitalul Municipal Blaj

Publicat

în

La Spitalul Municipal Blaj, șase medici noi

În ultimele două săptămâni au fost organizate concursuri pentru ocuparea a șase posturi de medici la Spitalul Municipal Blaj.
În urma rezultatelor, la unitatea noastră spitalicească își vor începe activitatea un medic specialist ATI, un medic specialist chirurgie generală, doi medici specialiști psihiatrie, un medic specialist epidemiologie și un medic specialist pediatrie.
Cu cei șase medici noi, Spitalul Municipal Blaj a ajuns la 74 de medici sub contract, cel mai mare număr de medici pe care l-a avut vreodată: 47 de medici primari și specialiști, 10 medici rezidenți, 10 medici de gărzi, din afara unității, și șapte medici cu contracte de prestări servicii.
În perioada următoare vor fi organizate concursuri pentru ocuparea următoarelor posturi: un medic diabetolog și doi medici pediatri.
„Odată cu ocuparea acestor posturi, va exista o structură medicală pe măsura dotărilor spitalului și a necesităților privind serviciile medicale din zona Blajului.  Pe lângă investițiile în infrastructura de sănătate, investim și în atragerea de medici specialiști și personal medical, pentru un act medical de cea mai înaltă calitate. De asemenea, vrem să consolidăm Spitalul Municipal Blaj, astfel încât, după preconizata reformă în sănătate, Blajul să beneficieze de unul dintre cele mai bune spitale din țară, cu servicii medicale complexe, iar locuitorii din zonă să fie nevoiți doar în cazuri excepționale să apeleze la spitalele mari din alte orașe”, a precizat primarul Gheorghe Valentin Rotar.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sfatul medicului

Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura

Publicat

în

Odată cu apariția temperaturilor ridicate revine în actualitate și o alertă semnalată de medici. Atenție la înțepătura de căpușă!

Este vară, a început sezonul vacanţelor, dar şi cel al căpuşelor. În special, acestea pot fi luate de animalele de companie din vegetaţie, dar se pot ataşa de pielea unui om foarte rapid.

Medicii se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri pe perioada verii şi recomandă oamenilor să evite zonele cu risc crescut pentru aceste înţepături, respectând toate măsurile preventive cunoscute deja, între care îmbrăcămintea adecvată şi controlul pielii după întoarcerea din natură. Dacă înţepătura s-a produs, este indicată extragerea căpuşei cât mai urgent, în condiţii de siguranţă, de preferat în Serviciul de Primiri Urgenţe de la cel mai apropiat spital.

Şi asta, în condiţiile în care aceste insecte banale pot fi de un real pericol, prin prisma bolilor pe care o simplă înţepătură de căpuşă le poate genera. Cea mai de temut este boala Lyme, denumită și „boala cu 1000 de fețe”, din cauza marii varietăți de simptome pe care le poate dezvolta și care pot duce la confundarea sa cu alte maladii. Specialiştii spun că, pentru a dezvolta boala Lyme, trebuie să fii înţepat de o căpuşă contaminată cu bacteria Borrelia, iar aceasta să rămână ataşată de corp cel puţin 17 ore. Este timpul minim necesar migrării bacteriilor din intestinul căpuşei către glandele salivare ale acesteia, de aici fiind introduse, odata cu saliva, la locul înţepăturii. Însă, o căpuşă îndepărtată imediat după înţepătură scade semnificativ riscul de a dezvolta boala.

Cum se îndepărtează corect căpuşele din piele

Căpuşa are marele dezavantaj că, atunci când se ataşează pe tegument, pe piele, nu o simţi. Explicaţia este că, în timpul muşcăturii, ea transmite anumite substanţe şi sedează locul respectiv. O vezi după ataşasată pe piele. Este important să evităm zonele cu multă verdeaţă – acum ieşim în parc, ne ducem în păduri, ne plimbăm în zonele de agrement în aer liber – iar cei mai expuşi pot fi copiii. Căpuşa poate fi vizibil în zona muşcăturii, este acel rash, cu centrul concentric, se înroşeşte şi este vizibilă cu ochiul liber.

Este important să nu te apuci dintr-o dată să o dai la o parte. Această manevră trebuie făcută cu blândeţe de către o persoană experimentată. Nu este bine să fie îndoită sau răsucită căpuşa, pentru că există riscul de rupere parţială, iar resturile periculoase nu sunt îndepărtate din piele. Ca măsură de precauţie, se utilizează o pensetă cu vârful bont, se apucă integral căpuşa cât mai aproape de piele, se trage în ax, încet, până este scoasă în totalitate de la locul respectiv. Apoi pielea se spală cu apă şi săpun şi se folosesc soluţii dezinfectante. Regula importantă este să nu o lăsăm să stea ataşat de piele mai mult de 36 de ore şi ideal ar fi ca manevra de extragere să fie făcută de un cadru medical. Medicul poate recomanda un tratament imediat cu antibiotice timp de 14 zile şi analize ulterioare, pentru a exclude orice risc. În general, oamenii muşcaţi de căpuşe acuză oboseală, dureri de cap, fatigabilitate, iar apoi apar durerile musculare şi durerile de articulaţii. Pericolul bolii Lyme apare dacă această căpuşă stă ataşată pe piele între 36 de ore şi 72 de ore.

Cele mai expuse categorii ale populaţei la înţepăturile de căpuşe sunt lucrătorii în aer liber (silvicultori, agricultori, lucrători la căi ferate, la exploatarea gazelor naturale, electricieni lucrători la înălţime, lucrători în amenajarea spaţiilor verzi, în administraţia parcurilor, care împreună cu angajatorii, au obligaţia de a aplica toate măsurile preventive.

Medicii recomandă persoanelor care au fost mușcate de această insectă să se prezinte la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Alba, pentru îndepărtarea totală din piele a căpușei. Dacă este necesar pacienții vor fi îndrumați mai apoi la Secția de Boli Infecțioase din Alba Iulia care este singurul centru din județ unde pot fi efectuate testări pentru depistarea bacteriei Borrelia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sănătate

Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are

Publicat

în

Perioada de post a reprezentat dintotdeauna o provocare pentru creativitatea gospodinelor. Dorința oamenilor de a găsi rețete sănătoase și, în același timp, cu un aport ridicat de nutrienți este din ce în ce mai mare.

Din fericire, gama variată de alimente disponibile pe piață vine în ajutorul nostru și ne aduce un produs pe care îl putem include în dieta noastră: năutul. Dacă iubești năutul, nu ai cum să nu iubești și humusul, rețeta minune adusă din Orientul Mijlociu.

Humus este o specialitate orientală, care este făcută , în mod tradițional, din piure de năut, pastă de susan –tahini, ulei de măsline, suc de lămâie, sare și condimente precum usturoi și, uneori, chimion. Humusul reprezintă o sursă bogată de acizi grași esențiali omega-3, care ajuta la protecția sistemului cardiac, și de nutrienți proveniți din naut și sosul tahini. În plus, humusul conține fier, vitamina B6, acid folic și aminoacizii cu un puternic rol antiiinflamator. Persoanele care suferă de diabet necesită diete speciale și, uneori, acest lucru poate fi greu de gestionat. Humusul este o rețetă potrivită pentru diabetici și poate fi consumat de aceștia fără rezerve. Mai mult decât atât, năutul ajută la reglarea zahărului din sânge, fiind un aliat în managementul diabetului. Datorită conținutului ridicat de fier, calciu și vitamina K, năutul din humus contribuie la dezvoltarea și menținerea unei structuri osoase dense și puternice. Vitamina C, B6, potasiul și fibrele din compoziția năutului fac din acesta un super aliment care contribuie la menținerea sănătății inimii. Fibrele ajută și la scăderea nivelului de colesterol din sânge, scăzând riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, arată studiile.

Humusul te ajută să slăbești. Prin senzația de sațietate pe care o oferă năutul, rețetele care conțin acest ingredient vin în ajutorul persoanelor care se luptă cu kilogramele în plus.
Humusul, perfect pentru diabetici

Ce conține humusul?: Există nenumărate rețete de humus, dar toate au în compoziție ingredientele „cheie” ale rețetei. Acestea se referă la boabele de năut, usturoiul și pasta de susan. Pe lângă acestea se adaugă, după gust, uleiul de măsline, zeama de lămâie și diverse condimente precum: boia sau chimion.

Năutul și beneficiile sale. Năutul conține magneziu, vitamina B1, vitamina B6, vitamina B9, seleniu cupru, fier, zinc, fosfor, mangan și potasiu. Acest aliment minune este o sursă bogată în proteine și fibre, ceea ce contribuie la o digestie sănătoasă. Conform healthline, năutul scade riscul de apariție a bolilor cronice precum cancerul, bolile sistemului cardiovascular și diabetul.
Susanul, sursă de vitalitate. Susanul reprezintă un ingredient important atunci când vrem să pregătim humus. Din fericire, semințele de susan ascund beneficii uimitoare pentru sănătate. Acestea contribuie la vitalitate, promovează sănătatea sângelui, scad tensiunea arterială și susțin sistemul imunitar. Este important de știut, însă, că există persoane alergice la susan. În cazul acestora, consumul semințelor de susan poate avea consecințe grave și este recomandată eliminarea pastei de susan din humus.

Sursa:dcmedical.ro, libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba