Rămâi conectat

Știri

ITP trecut doar cu deficienţe minore: Noi reguli la inspecţia tehnică periodică

Publicat

în

La fiecare inspecție tehnică periodică (ITP), mașinile vor trece sau nu de verificare în funcție de gravitatea defectelor pe care le au, potrivit unui proiect de act normativ care a primit astăzi votul decisiv al deputaților.

Concret, autovehiculele vor putea trece de inspecție cel mult cu defecte minore, iar dacă va fi vorba de defecte mai grave, acestea vor trebui reparate în maximum 30 de zile. Totodată, actul prevede că automobilele mai vechi de 12 ani vor necesita anual ITP.

Noile reguli propuse pentru desfășurarea inspecțiilor tehnice la mașini sunt incluse într-un Proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică. Documentul a trecut în septembrie de Senat, iar astăzi a primit și votul decisiv al Camerei Deputaților, astfel că, pentru a se aplica, mai trebuie doar promulgat prin decret al președintelui României.

În primul rând, ITP-ul se efectuează cu ajutorul tehnicilor şi echipamentelor disponibile, fără demontarea sau îndepărtarea unor părţi ale vehicului. Pentru fiecare element inspectat, se stabileşte lista deficienţelor posibile şi a gradului de gravitate asociat acestora. Deficienţele se clasifică în mai multe categorii, în funcţie de gravitatea acestora:minore, majore și periculoase.

Citește și Taxa de mediu ar putea fi reintrodusă pentru maşinile cu norme de poluare Euro 2, 3 şi 4

Însă dacă la verificări vor fi găsite defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu vor trece de inspecție și proprietarii vor fi nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile.

„În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe majore, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială. În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe periculoase, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială”, este punctat în proiect.

Sursa:realitatea.net și legestart.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba