Social-Economic
Investiție de peste 33 milioane euro la Bosch Rexroth Blaj care va genera aproape 600 de locuri de muncă
Bosch Rexroth va primi un ajutor de stat de 16,6 milioane euro, aprobat de Ministerul Finanţelor, pentru a realiza o investiţie de peste 33 milioane euro în extinderea capacităţilor de producţie de subansambluri electronice pentru autovehicule la Blaj.
Proiectul face parte dintr-o schemă de ajutor de stat pentru dezvoltare regională, care are ca scop stimularea investiţiilor în active fixe de înaltă tehnologie cu impact major în economie. Investiţia va genera circa 570 locuri de muncă iar furnizorul de tehnologii şi servicii va avea contribuţii directe la bugetul de stat şi bugetul local de aproximativ 19 milioane de euro.
Cristian Raţiu
Societate
Elevi aiudeni în vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea
Vizită la vârstnicii din cadrul Centrului rezidențial din Unirea a unor elevi aiudeni
Social-Economic
ADI Salubris Alba, acțiuni educative în școli
Acțiuni educative în școli, desfășurate de ADI Salubris Alba
Social-Economic
Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător la Cugir
Cugir: Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător
-
Știriacum 4 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului