Rămâi conectat

Știri

Începe campania de vaccinare împotriva gripei

Publicat

în

Primele doze de vaccin antigripal au început deja să fie distribuite în cabinetele medicilor de familie din toată ţara. Pe lângă acestea, în farmacii sunt două vaccinuri din import: unul din Olanda, unul din Franţa. Preţurile variază între 40 şi 57 de lei. Anul trecut, 129 de persoane au decedat în urma îmbolnăvirii cu virusul gripal.

Un milion de doze de vaccin gripal vor fi distribuite direcţiilor de sănătate publică din ţară, începând din 15 septembrie, anunţa Ministerul Sănătăţii (MS). Acestea vor ajunge la cabinetele medicilor de familie, pentru imunizarea persoanelor din categoriile cu risc ridicate de îmbolnăvire, între care personalul medical, cei cu vârsta peste 65 de ani, cei cu boli cronice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, femei gravide.

Potrivit MS, campania de vaccinare gratuită vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Ea se va derula la cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire: personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani – una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Odată cu venirea toamnei, specialiştii recomandă populaţiei să respecte cu stricteţe regulile de igienă personală pentru evitarea îmbolnăvirii: spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse.

Gripa este o afectiune grava, care poate duce la spitalizare si, uneori, chiar deces. Fiecare sezon de gripa este diferit, iar gripa poate afecta diferit persoanele. Statisticile arata ca in timpul sezoanelor de gripa din ultimii ani din SUA, intre 80% si 90% din decesele legate de gripa au avut loc la persoanele cu varste peste 65 de ani.

Vaccinul antigripal ofera cea mai buna protectie impotriva gripei sezoniere si reduce semnificativ raspandirea virusurilor gripale. Cu cat se vaccineaza mai multe persoane, cu atat sunt mai mici sansele ca gripa sa se raspandeasca in comunitate.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba