Știri
În așteptarea construirii unor noi locuințe sociale, în zona Talcioc, sunt așteptate cereri pentru repartizarea unei locuințe sociale, o garsonieră, disponibilă de închiriat
Având în vedere problemele cu care se confruntă municipalitatea, se doreşte ca locuinţele sociale construite la Alba Iulia să rezolve o parte din cererile pentru atribuirea de locuinţe sociale, precum şi să elimine disfuncţiile privind calitatea mediului urban.
50000 de metri pătrați vor fi destinați construirii de noi locuințe sociale, în Alba Iulia. Fie prin fonduri europene, fie din bugetul local, anul viitor va începe construcția a primelor două blocuri de locuințe sociale. Ansamblul, gândit în zona Talcioc, va fi construit ca și o mică comunitate cu circa 48 de apartamente.
Până atunci, Primăria Municipiului Alba Iulia prin Direcția de Asistenţă Socială anunță preluarea de cereri în vederea întocmirii listei de priorităţi, conform legii, pentru repartizarea unei locuințe sociale (garsonieră etajul 4) disponibilă de închiriat.
Cererile se depun în perioada 18.09.2019 – 4.10.2019, între orele 8:00-16:00, la sediul Direcției de Asistenţă Socială Alba Iulia, str. Republicii, nr. 26. Solicitanţii pot ridica formularul de cerere şi lista actelor justificative de la sediul Direcției de Asistenţă Socială Alba Iulia şi de pe pagina web a instituţiei www.apulum.ro, secțiunea Documente online > DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ > Locuințe Sociale.
La data începerii actualizării/depunerii cererii solicitanții trebuie să aibă stabilit domiciliul/reședința în municipiul Alba Iulia în caz contrar vor fi depunctați.
HCL nr. 91/2019, privind aprobarea criteriilor pentru repartizarea locuinţelor sociale din municipiul Alba Iulia, se găsește pe pagina web a instituţiei www.apulum.ro, secțiunea INFORMAȚII ONLINE > HOTĂRÂRILE C.L.
Știri
Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba
În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba
Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.
Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.
Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.
Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
-
Știriacum 4 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 6 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului