Suma maximă pe care o poate accesa o firmă este 50.000 de lei. Există o contribuţie proprie de 10% a celor care aplică, deci grantul este nerambursabil în proporţie de 90%, a explicat Laufer, în cadrul unei conferinţe de lansare a programului.
Bugetul maxim eligibil este de 30.000 de lei pentru participări individuale la târguri şi expoziţii internaţionale, 15.000 de lei maxim pentru participări individuale la misiuni economice în străinătate, 10.000 de lei pentru crearea identităţii vizuale a companiei, marcă, siglă, 10.000 de lei pentru site şi aplicaţii pe mobil, 10.000 de lei pentru cursuri pentru angajaţii lor, 10.000 de lei pentru analiză de piaţă şi studii şi 10.000 pentru alte activităţi.
Citește și De la 1 august toate firmele cu venituri sub 500.000 de euro vor plăti impozit pe venit
Programul are un buget total de 71 de milioane de lei pentru perioada 2017-2020. Pentru acest an, bugetul este de 5 milioane de lei, sumă care va creşte la 20 de milioane în 2018, la 22 de milioane în 2019 şi la 24 de milioane în 2020.
După lansarea înscrierilor, va urma o perioadă de maximum cinci zile lucrătoare pentru înscriere, după care o perioadă de 15 zile pentru evaluare, aşa că firmele pot începe să facă cheltuieli eligibile cel mai târziu în luna septembrie. Principiul acordării finanţării este primul venit, primul servit.
Sursa:economica.net