Rămâi conectat

Știri

Grupare de proxeneți, destructurată de DIICOT: Tinerele, obligate să se prostitueze în locații din Deva, Alba Iulia, Reșița și Râmnicul Vâlcea

Publicat

în

La data de  17.05.2017  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara  împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul  Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara au efectuat număr de 5 percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că de la începutul anului  2017, un număr de trei suspecţi  au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de proxenetism, la acest grup infracţional aderând şi un alt suspect.

S-a reţinut că liderul grupului infracţional, prin activitatea desfăşurată, a coordonat acţiunile celorlalţi membri ai grupului, în sensul că îi însărcina pe suspecţi cu supravegherea tinerelor, le indica magazinele de unde să  cumpere mâncare pentru a fi mai ieftin, se preocupa de închirierea de apartamente, de transportul dintr-o locaţie în alta precum şi racolarea de clienţi prin promovarea pe site-uri de publicitate a unor anunţuri cu oferte sexuale.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că membrii grupului au închiriat diferite apartamente pe raza judeţelor Hunedoara, Alba, Vâlcea şi Caraş-Severin, de regulă pe numele persoanelor de sex feminin, pentru a nu se atrage atenţia asupra acestora  şi pentru a nu se putea stabili o legătură între suspecţi şi persoanele vătămate, dar şi în funcţie de „veniturile” pe care acestea le obţineau (respectiv, dacă o perioadă erau mai puţini clienţi, acestea erau mutate într-o altă localitate).

Citește și Violenţa în familie va fi pedepsită mai aspru : Ce nu mai pot face agresorii

În urma cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că membrii grupului foloseau un limbaj codat, respectiv: apartamentele în care se practica prostituţia erau denumite „sală de forţă” sau „seră”, persoanele de sex feminin care se prostituau erau  numite „antrenori” sau „muncitori”, atribuindu-li-se totodată nume de bărbaţi.

Până în prezent au fost identificate un număr de 5 locaţii în municipiul Deva unde persoanele de sex feminin practicau relaţii sexuale contra cost, un apartament în municipiul Alba-Iulia,  două apartamente în municipiul Reşiţa şi o locaţie în Râmnicu-Vâlcea.

Suspecţii au fost conduşi sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Hunedoara pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Sursa.diicot.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba