Rămâi conectat

Știri

Fiscul va publica numele persoanelor fizice cu restanțe de peste 100 de lei

Publicat

în

Începând cu 2016, pe lista ANAF se vor regăsi și debitorii persoane fizice, nu doar persoanele juridice, ca până acum. Detaliile pe radiounirea.ro.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a adoptat procedura de publicare a listelor datornicilor la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile noului Cod de procedură fiscală.

 Fiscul a aprobat prin Ordinul nr. 558/2016, care a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 78 din 3 februarie 2016 și care a intrat în vigoare la data publicării, o nouă procedură de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații.

Obligaţia organelor fiscale de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante a fost preluată, de la 1 ianuarie, în Codul de procedură fiscală, vizate fiind inclusiv persoanele fizice. Aşadar, începând din acest an, conform Ordinului ANAF nr. 558/2016, pe lista amintită nu vor apărea numai persoanele juridice, ci și persoanele fizice.

Astfel, pentru a descuraja acumularea de arierate bugetare de către contribuabili, persoane fizice și juridice, organele fiscale centrale vor publica pe pagina de internet a Fiscului lista debitorilor „care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, pentru fiecare buget administrat de organele fiscale centrale”.

Listele vor conține obligațiile fiscale restante existente la sfârșitul trimestrului de raportare și neachitate la data publicării listei, se mai arată în actul normativ pezentat de AvocatNet.ro.

Citește și Plata CASS, opțională pentru cei fără venituri

Fiscul a stabilit că, începând din acest an, nu vor mai face obiectul publicării în lista sus menționată obligațiile fiscale restante al căror cuantum total este sub plafoanele următoare:

  • a) 1.500 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de mare contribuabil;
  • b) 1.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;
  • c) 500 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv în cazul persoanelor fizice care înregistrează obligații fiscale restante și din desfășurarea de activități economice în mod independent sau exercită profesii libere;
  • d) 100 lei, în cazul debitorilor persoane fizice, altele decât cele de la lit. c).

Sursa:realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba