Educație și Cultură
Elevii de la Colegiul Economic au sărbătorit astăzi Ziua Europeană a limbilor străine
Elevii din clasa a IX-a de la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia au sărbătorit astăzi, prin proiectul „Engleza înseamnă viitorul meu” , Ziua Europeană a limbilor străine.
Potrivit coordonatorului acestui proiect, Lavinia Dobra, elevii au fost încurajați să conștientizeze importanța studierii limbii engleze, deoarece aceștia vor fi specializați în turism, iar o condiție esențială în viitoarea lor meserie este cunoașterea acestei limbi de circulație internațională. Obiectivele urmărite în cadrul acestui program au fost: dezvoltarea abilităților de comunicare în scris și vorbit în limba engleză și română, stimularea creativității și cultivarea sensibilității, conștientizarea importanței studierii limbilor străine și popularizarea ofertei de carte în limba străină existentă în fondul documentar al bibliotecii din școală. Astfel, copiii au realizat în cadrul acestui proiect o mini expoziție cu steagurile țărilor în care se vorbește limba engleză, au prezentat un moment artistic cu cântece în limba engleză și au putut viziona materiale video despre importanța studierii gramaticii limbii engleze.
Educație și Cultură
„Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”, expoziție la muzeul albaiulian
Expoziție specială la muzeul albaiulian
Educație și Cultură
Evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”, la Alba Iulia: Cine a participat
La Alba Iulia, evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”
Educație și Cultură
În Alba, sesiune județeană de formare a elevilor reprezentanți
Sesiune județeană de formare a elevilor reprezentanți, în Alba
-
Știriacum 4 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului