Rămâi conectat

Știri

Două expoziţii inedite de artă plastică la Muzeul Unirii din Alba Iulia

Publicat

în

Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia găzduieşte două expoziţii inedite de artă plastică, desfăşurate în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Taberei Internaţionale de Artă Plastică „Inter-Art” Aiud, 2016. Evenimentul propune publicului din Alba Iulia contactul cu lucrările a doi valoroşi artişti contemporani: Tommy Barr din Marea Britanie şi Gheorghe Ştirbu din Moldova de dincolo de Prut.
Expoziţia nord irlandezului Tommy Barr, desfăşurată sub genericul „Cercul etern şi pădurea adâncă”, îşi propune să „povestească” grafic experienţele artistice şi trăirile interioare ale unui important artist contemporan, să clădească în imagini şi simboluri reflecţii ale lumii contemporane din perspective personale. Curator al Muzeului Naţional al Irlandei artistul propune lumi interioare personalizate prin imaginea unui copac, dar şi prin identificarea  cercului cu elemente de prezentare în timp a obiectelor istorice. Expoziţia sa se transformă într-un atelier de iniţiere în vizualizarea unei lumi contemporane încărcată de dramatism şi care îşi spune propria poveste prin elemente simbolice propuse.
O altă expoziţie incitantă şi inedită propune artistul plastic Gheorghe Ştirbu, absolvent al şcolii de pictură din Chişinău, într-un concept inedit, personalizat sub titlul „Vorbeşte cu ei”.  Ce reprezintă acest concept original ne spune, pentru început, în cuvinte, autorul :
Adunaţi întâi în cuvinte, Ei sunt minunaţi…
Vin din timpuri diferite, tărâmuri si culori. Vor rămâne între liniile ce le-am schiţat pentru sprijin în aşteptarea desenului dintotdeauna născocit – atât de drag mie. Privirea lor religioasă o pictez cu grijă, să reţin în ea lumina. Atunci Ei se destăinuie. Pace mie. Mâinile lor presară peste peisaj umbra în tact, iar peste lumină aştern căldura. Palmele lor, acum, libere şi deschise, îmi vor aminti mai târziu de cartea Pildelor. Vorbindu-le, Ei reînvie, au nume de botez, şuşotesc în pictura mea…
Vorbeşte-le şi tu, Ei au adus culoarea pictată şi in ea vei găsi Libertatea… „
Lucrările lui Gheorghe Ştirbu au dimensiunea unei epopei interioare, elementul de pornire fiind „personajul interior”. Această construcţie a „personajului interior”, realizată cu talent şi devotament artistic, individualizează creaţia autorului de peste Prut. Întregită această construcţie artistică cu un concept intelectual clar şi bine definit ne dă dovada unui talent deosebit, original şi bine ancorat în arta contemporană. Valoros şi prin dimensiunea sa umană Gheorghe Ştirbu clădeşte cu muncă şi talent un univers personalizat în care elementele care îl apropie de marii pictori români sunt diferenţiate de originalitatea demersului său artistic.
Cele două incitante, importante şi inedite expoziţii au fost prezentate şi vernisate la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia de către Constantin Inel, director adjunct al prestigioasei instituţii şi Ioan Hădărig, director artistic al Fundaţiei „Inter-Art” Aiud.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba