Rămâi conectat

Știri

DJST Alba: Concurs local de proiecte pentru ONG-urile de tineret

Publicat

în

Ministerul Tineretului şi Sportului organizează prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret  Alba,   în perioada  15 mai – 07 iulie 2017, Concursul local de proiecte de tineret – 2017. Tema Concursului este ”stimularea implicării tinerilor în viaţa societăţii”.

Priorităţi ale  concursului local de proiecte  de tineret 2017

1.Cultură şi educaţie  nonformală

  1. Sănătate, sport şi recreere
  2. Participare şi voluntariat
  3. Muncă şi antreprenoriat

Pe langă cele patru domenii de intervenţie din Strategie  se vor avea în vedere şi elemente privind contribuţia acesteia la incluziunea  socială a  tinerilor.

Tema şi priorităţile pentru concurs vizează obiectivele specifice şi  direcţii de acţiune  prevăzute în Strategia  naţională în domeniul politicii de tineret  pentru perioada 2015-2020 şi  Programul de  guvernare 2017-2020, capitolul Tineret.

Aplicanţii eligibili pentru Concursul local de proiecte de tineret 2017 sunt organizaţiile neguvernamentale nonprofit (ONG) înfiinţate legal şi cu sediul în România, astfel:

  • Asociaţii şi fundaţii  care funcţionează conform prevederilor OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi  fundaţii, aprobată  cu  modificări  şi  completări  prin Legea  246/2005 şi care îndeplinesc cumulativ criterii din  metodologia pentru concursul local de proiecte de tineret şi au sediul social/filială  în judeţul Alba.

Selecţia proiectelor   se realizează în două etape :

1.etapa de verificare administrativă şi a eligibilităţii – în această etapă se verifică documentele depuse pentru eligibilitatea proiectului  şi  a solicitantului În această etapă nu  se acordă punctaj  şi  este eliminatorie.

2.etapa de evaluare tehnică  a proiectelor pe bază de punctaj, care se realizează  doar pentru acele proiecte  care au promovat prima etapă.

Punctajul maxim pe care îl poate obţine un proiect este de 100 puncte , iar punctajul minim  este de 50  de puncte, conform  grilei de punctaj menţionată în metodologia pentru concursul local de proiecte de tineret 2017.

Citește și Tinerii, ajutați să își aleagă facultatea : Pe un portal online vor fi disponibile în timp real studii care vor arăta ce specializări sunt vânate pe piaţa muncii

 Calendarul de desfăsurare a Concursului local de proiecte de tineret 2017:

– depunerea dosarelor de concurs: 15 mai- 06 iunie 2017, între orele 8-16 (cu excepţia zilelor nelucrătoare), la secretariatul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba,  din Alba Iulia , str. Dr. Ion Ratiu, nr. 34,  sau prin poştă(nu se vor lua în considerare proiectele sosite la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba, prin postă, înregistrate după data de 06 iunie 2017, ora 16.00 sau depuse la registratura Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba după data de 06 iunie 2017, ora 16.00);

–  etapa de verificare administrativă şi  a eligibilităţii : 07-12 iunie 2017;

– afişarea rezultatelor preliminare ale etapei de verificare administrativă şi a eligibilităţii: 12 iunie 2017;

– depunerea modificărilor şi  a  completărilor:13-19 iunie 2017;

-reverificarea documentelor  după modificări  şi completări: 20-21 iunie 2017;

– afişarea rezultatelor etapei de verificare administrativă şi a eligibilitătii după modificări şi completări: 21 iunie 2017;

– etapa de evaluare tehnică  pe bază de punctaj: 22-27 iunie 2017;

– afişarea rezultatelor etapei de evaluare tehnică  pe bază de punctaj: 28 iunie 2017;

– depunerea contestaţiilor:28-30 iunie 2017;

– analiza contestaţiilor: 03-05  iulie 2017;

– afişarea rezultatelor la contestaţii : 06 iulie 2017- la sediul MTS

– afisarea rezultatelor finale  ale concursului – 07 iulie 2017 –  sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba

– perioada de derulare a proiectelor de tineret: 17 iulie- 01 noiembrie 2017

Bugetul alocat Concursului local de proiecte de tineret 2017 la nivelul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba este  31.941 lei. Detalii suplimentare referitoare la concurs, inclusiv metodologia, se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului şi pe site-ul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba,   www.djstalba.ro .Informaţii suplimentare cu privire la Concursul local de proiecte de tineret 2017 se pot solicita la adresa de mail [email protected].


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba