Educație și Cultură
Dascălii din Alba vor primi 150 de euro subvenție pentru dezvoltare profesională
Profesorii și personalul didactic auxiliar din învățământul preuniversitar și universitar de stat din Alba vor primi de săptămâna viitoare o subvenție de 150 de euro, în cadrul unui proiect european intitulat „Personalul didactic din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat – promotor al învățării pe tot parcursul vieții” și adoptat de Ministerul Educației.
Potrivit inspectorului școlar general adjunct, Marcela Dărămuș, peste 4000 de dascăli din județul Alba, dintre care peste 3800 încadrați cu o jumătate de normă și aproape 500 de cadre didactice auxiliare vor primi suma de bani în cuantum de 700 de lei pentru dezvoltare profesională. Dascălii beneficiari ai acestui program își vor putea achiziționa cărți de specialitate, materiale didactice vor putea participa la conferințe și cursuri de formare, fără a fi condiționați strict de a deconta cu facturi suma de bani primită.
Foto: arhivă
Educație și Cultură
Performanță de senzație la matematică a unui elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia
Elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, performanță de senzație la matematică
Educație și Cultură
„Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”, expoziție la muzeul albaiulian
Expoziție specială la muzeul albaiulian
Educație și Cultură
Evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”, la Alba Iulia: Cine a participat
La Alba Iulia, evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”
-
Știriacum 4 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 6 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului