Cu doar două săptămâni în urmă, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, excludea posibilitatea introducerii ambelor examene. „S-au avansat mai multe variante, să rămână Evaluarea Naţională sau să se organizeze un examen punctual de admitere la liceu, care să nu ia în considerare mediile din gimnaziu. În orice caz, este exclus să introducem ambele examene“, explica atunci Cîmpeanu.

La rândul lor, experţii în Educaţie atrag atenţia că acest sistem nu va ajuta. „Dacă vrei admitere la liceu, soluţia ar fi ca mai întâi să organizezi concursul scris de admitere şi abia după să faci repartizarea computerizată pe locurile rămase“, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret“, Marius Nistor. La rândul lor, membrii Consiliului Elevilor din Constanţa, cei care au militat pentru drepturile elevilor obţinând dreptul de a vota în Consiliile Administrative ale şcolilor, subliniază că această propunere de admitere la liceu ar agrava discrepanţele foarte mari între unităţile de învăţământ, extrem de vizibile în prezent. „Asociaţia Elevilor din Constanţa, după consultarea experţilor din educaţie, propune introducerea admiterii la liceu pe baza criteriului teritorialităţii, trecerea la ciclul liceal făcându-se în mod liber, la liceul din circumscripţia şcolară unde elevul îşi are domiciliul“, propun elevii.

Expertul Şerban Iosifescu, preşedintele ARACIP, spune că nu vede rostul unui examen de selecţie înaintea finalizării învăţământului obligatoriu (sfârşitul clasei a X-a). „Practic, se vrea o selecţie şi mai elitistă pe bază de merit“, a explicat el. Lucrul acesta ar fi pe placul colegiilor naţionale, unde sunt admişi numai cei mai buni elevi care termină gimnaziul, marginalizându-i pe ceilalţi în liceele tehnologice.

Potrivit noii legi, „curriculumul naţional pentru şcoala primară şi pentru gimnaziu se axează pe 8 domenii de competenţe-cheie care determină profilul de formare a elevului: competenţe de comunicare în limba română, şi, în cazul minorităţilor naţionale, şi în limba maternă; competenţe de comunicare în limbi străine; competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie; competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere; competenţe sociale şi civice; competenţe antreprenoriale; competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală; competenţa de a învăţa să înveţi. Disciplina Tehnologia informaţiei şi comunicării constituie o disciplină opţională pentru elevii din clasele I-IV şi este disciplină obligatorie în învăţământul gimnazial, profesional şi liceal.

Un aspect pozitiv din noua lege îl reprezintă învăţământul liceal gratuit, ceea ce ar însemna că elevii ar trebui să primească manuale şcolare gratuite până la sfârşitul clasei a XII-a. Însă, atrage atenţia preşedintele ARACIP, Şerban Iosifescu, lucrul acesta este prevăzut şi în actuala Lege a Educaţiei, dar elevii nu primesc manuale gratuite decât până în clasa a X-a. Draftul de lege prevede şi descentralizarea sistemului. „Concret, profesorii vor fi angajaţi ai şcolilor şi nu ai inspectoratelor şcolare, şcolile fiind cele care vor organiza concursurile pentru ocuparea posturilor în funcţie de nevoile lor. În plus, directorii unităţilor de învăţământ vor fi angajaţi în urma unui concurs organizat de consiliul de administraţie al şcolii“, explică experţii. „Este o prevedere bună. Cadrele didactice trebuie să aibă contract de muncă cu şcoala, creşte responsabilitatea faţă de instituţia de învăţământ şi înseamnă descentralizare reală. În plus, pârghiile directorului pentru asigurarea calităţii sunt mai puternice”, consideră Tincuţa Apăteanu. Reprezentanţii profesorilor sunt însă de altă părere.

O altă prevedere criticată de experţi este finanţarea pe elev. Mai exact, Articolul 9 spune că „Finanţarea de bază a învăţământului preuniversitar se face după principiul «resursa financiară urmează elevul», în baza căruia alocaţia bugetară aferentă unui elev sau unui preşcolar se transferă la unitatea de învăţământ la care acesta învaţă“. Specialiştii spun că o astfel de finanţare încurajează aglomerarea claselor în mediul urban şi închiderea şcolilor în mediul rural. Şerban Iosifescu arată că singurul câştig al finanţării pe elev este câştigarea unei oarecare transparenţe şi predictibilităţi în distribuirea fondurilor.

„Dezavantajul este că din cauza insuficienţei banilor rezultă o supraaglomerare a claselor în mediul urban şi prea puţine şcoli în mediul rural. Practic, se ia de la săraci şi se dă la bogaţi, e o haiducie pe dos“, a explicat Iosifescu. Şi Marius Nistor susţine că finanţarea pe elev nu este un avantaj.

„Costurile trebuie stabilite în funcţie de nevoile şcolilor şi ale elevilor, nu invers. Sacrificăm calitatea“, a spus Nistor. La rândul său, expertul în Educaţie Alexandra Anton, care a studiat domeniul la Universitatea Turku din Finlanda fiind unul dintre puţinii experţi români în educaţie finlandeză, considerată modelul numărul 1 în lume ca sistem, este de părere că acest tip de finanţare nu face decât să mărească şi mai mult diferenţele dintre mediul urban şi cel rural, dintre săraci şi bogaţi.

„Dacă un elev din mediul rural vrea să meargă la şcoala din sat, acolo unde nu sunt decât trei elevi, iar şcoala se va închide, familia tânărului trebuie să scoată bani din buzunar pentru a-l trimite la o şcoală din cel mai apropiat oraş. Dacă în Finlanda s-ar fi aplicat acest principiu, astăzi în Laponia (unde sunt doar doi locuitori pe km pătrat) n-ar fi existat şcoli şi copiii n-ar fi avut unde să studieze deşi ar fi beneficiat de finanţare. Finanţarea în Finlanda, se realizează în funcţie de nevoi şi are cât se poate de multă logică: ce nevoi de învăţare are un copil cu deficienţe sau cu handicap şi ce nevoi de finanţare are un copil fără probleme majore? Cum să oferim aceeaşi sumă indiferent de situaţie? În Finlanda şcolile care se confruntă cu probleme primesc bani mai mulţi, transpuşi în dotări, forţă de muncă, materiale de lucru, căci nu pot fi lăsaţi în urmă tocmai cei care au nevoie mai acută de ajutor. Noi gândim pe contrasens: să le dăm la fel tuturor şi dacă se înghesuie mai mulţi într-o şcoală bună, atunci şcoala aceea va fi şi mai bună pentru că va avea bani mai mulţi. Statul roman ajunge să-şi sacrifice propriii copii pentru că aloca banii şcolilor private sau de stat care oricum se descurcau“, atrage atenţia Anton.

sursa: adevarul.ro