Educație și Cultură
Conferință francofonă la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia va găzdui mâine de la ora 15.00, în sala multimedia, conferința de lansare a Proiectului Erasmus, intitulat „Inovarea strategiilor de predare și învățare a limbii franceze prin Kamishibai – teatru pe hârtie.
Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Alba, iar la manifestare sunt invitați să participe dascăli de limba franceză, elevi de la toate școlile din județ, profesori ai Universității „1 Decembrie 1918” și reprezentanți ai Institutului Francez din România-Direcția Regională Cluj-Napoca și ai grupului „Pentalog”. Partenerii acestui program ce are ca obiectiv creșterea numărului de vorbitori în limba franceză sunt mai multe instituții de cultură și de învățământ din Polonia și Franța.
Educație și Cultură
Performanță de senzație la matematică a unui elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia
Elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, performanță de senzație la matematică
Educație și Cultură
„Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”, expoziție la muzeul albaiulian
Expoziție specială la muzeul albaiulian
Educație și Cultură
Evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”, la Alba Iulia: Cine a participat
La Alba Iulia, evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”
-
Știriacum 4 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 6 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului