Rămâi conectat

Educație și Cultură

Concursul național „Mesajul meu antidrog” și-a desemnat câștigătorii în județul Alba!

Publicat

în

În data de 12 iunie 2018, în sala Mihai Viteazul din cadrul Instituţiei Prefectului Alba, a avut loc festivitatea decernării premiilor Concursului naţional „MESAJUL MEU ANTIDROG”, ediţia a XV-a – faza judeţeană, organizată de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Alba, Consiliul Judeţean Alba şi  Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba.

Aflat la cea de-a XV-a ediţie, concursul naţional „MESAJUL MEU ANTIDROG”, implementat de Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, are drept scop prevenirea consumului de droguri în mediul şcolar, prin implicarea elevilor în activităţi extraşcolare de petrecere a timpului liber.

Secţiunile ediţiei a XV-a au fost: eseu literar,  film de scurt metraj,  spot, sport şi arte vizuale.

În cadrul concursului, a fost vizată şi implicarea în mai mare măsură a copiilor şi tinerilor în activităţi preventive, ca alternativă de viaţă sănătoasă la consumul de droguri.

Premiile au fost acordate cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba.

***

Câştigătorii Concursului Naţional „MESAJUL MEU ANTIDROG”, ediţia a XV-a, faza       judeţeană cu  tema „Pot Altfel”:

■ Secţiunea film de scurt metraj:

Categoria de vârstă: liceu

Locul I:

– nume şi prenume: Dondoş Silviu;

– unitatea şcolară: Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj, clasa a XI-a MA;

– Profesor coordonator: Tomotaş Valeria Cristina.

Locul II:

– nume şi prenume: Popescu Miruna Andrada;

– unitatea şcolară: Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, clasa a IX-a A;

– Profesor coordonator: Humeniuc Ramona.

Locul III:

– nume şi prenume: Boc Alin;

– unitatea şcolară: Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a IX-a A;

– Profesor coordonator: Costan Zamfira.

■ Secţiunea spot antidrog:   

Categoria de vârstă: liceu

Locul I            :

– nume şi prenume: Banţa Andreea;

– unitatea şcolară: Colegiul Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj, clasa a XII-a M;

– Profesor coordonator: Anca Andrea.

■ Secţiunea eseu literar:

Categoria de vârstă: gimnaziu

Locul I:

– nume şi prenume: Poptelecan Ioana Adriana;

– unitatea şcolară: Şcoala Gimnazială „Toma Cocişiu” Blaj, clasa a VII-a C;

– Profesor coordonator: Poptelecan Călin.

Locul II:

– nume şi prenume: Prainer Tania;

– unitatea şcolară: Şcoala Gimnazială „Toma Cocişiu” Blaj, clasa a VII-a A;

– Profesor coordonator: Poptelecan Călin.

Locul III:

– nume şi prenume: Zoltan Liviu;

– unitatea şcolară: Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” Alba Iulia, clasa a VII-a;

– Profesor coordonator: Ciobanu Adriana Gabriela.

Categoria de vârstă: liceu

Locul I:

– nume şi prenume: Duşa Petronela;

– unitatea şcolară: Liceul „Corneliu Medrea”, Zlatna, clasa a X-a B;

– Profesor coordonator: Rusan Mirela.

Locul II:

– nume şi prenume: Morar Paul;

– unitatea şcolară: Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a XII-a;

– Profesor coordonator: Rusu Ramona.

Locul III:

– nume şi prenume: Oarga Claudia;

– unitatea şcolară: Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, clasa a IX-a;

– Profesor coordonator: Humeniuc Ramona.

■ Secţiunea arte vizuale: pictură

Categoria de vârstă: gimnaziu

Locul I:

– nume şi prenume: Morar Ştefania;

– unitatea şcolară: Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş” Alba Iulia, clasa a VIII-a;

– Profesor coordonator: Turcu Iuliana.

Locul II:

– nume şi prenume: Popa Ana;

– unitatea şcolară: Liceul cu program Sportiv „Florin Fleşeriu” Sebeş, clasa a VII-a;

– Profesor coordonator: Diane Popa.

Locul III:

– nume şi prenume: Mircea Silvia;

– unitatea şcolară: Şcoala Gimnazială Singidava Cugir, clasa a VI-a;

– Profesor coordonator: Predescu Stela.

Categoria de vârstă: liceu

Locul I:

– nume şi prenume: Maier Diana;

– unitatea şcolară: Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a XII-C;

– Profesor coordonator: Costea Ioana.

Locul II:

– nume şi prenume: Ungvari Giulia;

– unitatea şcolară: Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a IX-a AC;

– Profesor coordonator : Costan Zamfira.

Locul III:

– nume şi prenume: Dragomir Paul Nicolae;

unitatea şcolară: Colegiul Tehnic Aiud, clasa a IX-a B;

– Profesor coordonator: Buta Ramona.

■ Secţiunea arte vizuale grafică:

Categoria de vârstă: gimnaziu

Locul I:

nume şi prenume: Constantinescu Alessia;

– unitatea şcolară: Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, clasa a VII-a A;

– Profesor coordonator: Diane Popa.

Locul II:

– nume şi prenume: Bounegru Alexandra;

– unitatea şcolară: Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, clasa a VI-a B;

– Profesor coordonator: Diane Popa.

Locul III:

– nume şi prenume: Maxim Thea Elena Maria;

– unitatea şcolară: Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureş, clasa a VIII-a B;

– Profesor coordonator: Hosu Mihaela.

Categoria de vârstă: liceu

Locul I:

– nume şi prenume: Avram Crina Adina;

– unitatea şcolară:  Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a XI-a;

– Profesor coordonator: Hamorski Andreea.

Locul II:

– nume şi prenume: Anurien Anda Marina;

– unitatea şcolară: Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a IX-a C;

– Profesor coordonator: Costan Zamfira.

Locul III:

– nume şi prenume: Dancea Ioana Diana;

– unitatea şcolară: Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a X-a B;

– Profesor coordonator: Tocănel Alina.

■ Secţiunea arte vizuale: fotografie

Categoria de vârstă: gimnaziu

Locul I:

– nume şi prenume: Comşa Rebeca;

– unitatea şcolară: Şcoala Gimnazială Singidava Cugir, clasa a VI-a;

– Profesor coordonator: Predescu Stela.

Locul II:

– nume şi prenume: Bulubaşa Cristiana;

– unitatea şcolară: Şcoala Gimnazială Singidava Cugir, clasa a VII-a;

– Profesor coordonator: Predescu Stela.

Categoria de vârstă: liceu

Locul I:

– nume şi prenume: Tuluş Alexandra;

– unitatea şcolară:Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a X-C;

– Profesor coordonator: Costan Zamfira.

Locul II:

– nume şi prenume: Savu Anca Diana;

– unitatea şcolară: Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a XI-a B;

– Profesor coordonator: Costan Zamfira.

Locul III:

– nume şi prenume: Bogdan Claudiu;

– unitatea şcolară: Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, clasa a X-a C;


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Performanță de senzație la matematică a unui elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia

Publicat

în

Elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, performanță de senzație la matematică

Elevul Vlad Chedveș, din clasa a II-a E de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, pregătit de profesoara pentru învățământ primar Anca Farkas-Rusu.
Acesta a obținut premiul al II-leala  Faza Națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”, ediția a XXVII-a.
„Felicitări și mult succes în continuare!”, au transmis reprezentanții unității școlare.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

„Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”, expoziție la muzeul albaiulian

Publicat

în

Expoziție specială la muzeul albaiulian

Joi 25 aprilie, la ora 15.00, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va fi vernisată expoziția „Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”.
Înființat în secolul al XVI-lea de către Ignațiu de Loyola, Ordinul iezuit a jucat un rol important în viața ecleziastică și culturală a Europei, implicit a Transilvaniei. Societatea lui Isus, așa cum mai este cunoscut ordinul, a întemeiat școli, a construit biserici și a înființat tipografii. Activitatea iezuiților în Transilvania a fost întreruptă de mai multe ori din cauza vicisitudinilor istoriei, inclusiv în perioada relativ recentă, când ordinul a fost interzis în România, în anul 1948.
Piesele expuse oferă o imagine de ansamblu asupra activității iezuiților în Transilvania, multe dintre acestea fiind de o valoare remarcabilă. Astfel, sunt expuse obiecte de artă – tablouri –, elemente arhitecturale, obiecte de cult, documente, cărți vechi, textile și relicvarii care adăpostesc fragmente de os ale fondatorilor ordinului, dar și Sfânta Cruce.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 25 aprilie – 30 iunie.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, Episcopia Romano-Catolică Timișoara, Episcopia Romano-Catolică Satu Mare, Provincia Maghiară Iezuită Budapesta, Biblioteca Academiei Române – filiala Cluj-Napoca, Muzeul Haáz Rezső Odorheiu Secuiesc, Muzeul Secuiesc al Ciucului Miercurea Ciuc, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca și Biblioteca Județeană Satu Mare.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”, la Alba Iulia: Cine a participat

Publicat

în

La Alba Iulia, evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”

Elevi ai Colegiului Tehnic ,,Apulum”, coordonați de profesoara Gabriela Oitea, au participat, în cursul zilei de vineri 19 aprilie, alături de studenți de la Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia la evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”, organizat de Facultatea de Informatică și Inginerie, Departamentul de Cadastru, Inginerie Civilă și Ingineria Mediului, cu sprijinul Ministerului Educației pentru acivități extracurriculare științifice și al Consiliului Județean Alba.
Deschiderea evenimentului a avut loc joi 18 aprilie, vineri desfășurându-se probele practice de concurs.
În urma tragerii la sorți, elevii au făcut echipe de lucru împreună cu studenții, iar proiectele realizate de elevi /studenți au fost jurizate de cadre didactice universitare: lect. univ. Mihai Corcheș, lect. univ. Adina Mureșan, lect.univ. Izabella Marin Lazăr, precum și de profesoarele Ramona Humeniuc, Gabriela Pitea și Camelia Oțel.
Elevii Diana Puiu din clasa a XII-a A și Cătălin Mihai Cornea, din clasa a IX-a A, împreună cu echipa de studenți din care au făcut parte au obținut premiul al doilea, iar elevii Andrei Jurca, Larisa Radu și Adriana Zgâia, din clasa a IX-a A , respectiv Rareș Gîlea, Alexia Epurescu Bucur și Raul Baba, din clasa a XII-a A, au obținut mențiuni. Toți elevii participanți urmează specializarea tehnician chimist de laborator din cadrul Colegiului Tehnic „Apulum”.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba