Rămâi conectat

Știri

Comercianții din Cugir trebuie să solicite Autorizație sau Acord de funcționare, până în data de 31 martie

Publicat

în

Consiliul Local Cugir a aprobat un proiect de hotărâre privind aprobarea completării și modificării Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață pe raza orașului Cugir aprobat prin HCL nr.45/2011. Principala modificare se referă la faptul că toți cei care prestează activități comerciale pe raza orașului vor trebui să dețină Autorizaţie de funcţionare sau Acord de funcționare, emise de Primarul oraşului Cugir, prin Direcția Venituri.

Până de curând aveau nevoie de autorizaţie doar agenţii economici a căror activitate era înregistrată în grupele CAEN 561- Restaurante, 563 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor și 932 – Alte activități recreative și distractive. De acum înainte, pe lângă aceștia,  toți ceilalți comercianți, îndiferent de CAEN, își vor desfășura activitatea în baza unui Acord de funcționare, ce poate fi solicitat până la 31 martie, de la Direcția Venituri.

 Agenţii economici (societăţi comerciale, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale şi persoane fizice autorizate) vor solicita Autorizaţie de funcţionare și Acord de funcționare pentru fiecare punct de lucru unde desfăşoară activitate. Nu este necesară obţinerea Autorizaţiei de funcţionare sau a Acordului de funcționare pentru sediile sociale ale agenţilor economici şi pentru sediile în care se desfăşoară exclusiv activitate de birou, fără a implica activitate cu publicul.

Taxele pentru eliberarea Autorizaţiei de funcţionare și a Acordului de funcționare sunt prevăzute în Hotrărârea Consiliului Local al oraşului Cugir, privind impozitele şi taxele locale aprobate anual. Acestea se achită integral, anticipat eliberării, indiferent de perioada rămasă din anul fiscal respectiv.

Desfăşurarea de activităţi comerciale şi servicii de piaţă pe raza oraşului Cugir fără a deţine Autorizaţie de funcţionare sau Acord de funcționare,  se sancţionează cu amendă contravenţională de la 500 la 1.000 lei. Tot cu amendă se sancționează și  nevizarea pentru anul în curs a acestor documente, iar amenda este de la 300 la 500 lei.

Documentaţia necesară pentru obţinerea Autorizaţiei de funcţionare și a Acordului de funcționare este: – cerere pentru obţinerea autorizaţiei/acordului de funcţionare şi avizare program de funcţionare; – copie după documentele de înfiinţare şi înregistrare ale agentului economic conform legislaţiei în vigoare;- certificatul constatator pentru punctul de lucru ce urmează a fi autorizat; – copie după actul care atestă posesia legală a spaţiului în care se desfăşoară sau urmează să se desfăşoare activitatea (act de proprietate, contract de închiriere, contract de comodat); – copie după actul de identitate al reprezentantului legal; -declaraţia pe propria răspundere cu privire la deținerea tuturor avizelor/autorizațiilor necesare pentru desfășurarea activității, conform legislației în vigoare;-dovada achitării taxei pentru obținerea autorizației/acordului de funcționare;- dosar plastic.”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba