Colegiul Tehnic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia a găzduit astăzi Târgul Liceelor și Meseriilor

Adăugat la Știri

Elevii claselor a 8 a din școlile județului sunt  îndrumați în alegerea viitoarei cariere. Elevi din municipiul Alba Iulia, Zlatna și Teiuș au participat, astăzi, la cea de-a 3-a ediție a Târgului Liceelor și Meseriilor, o acțiune de informare a elevilor, de orientare școlară și profesională.

Târgul liceelor și meseriilor s-a desfășurat la Colegiului Tehnic ”Alexandru Domșa” din Alba Iulia. Elevii au putut afla informații despre fiecare unitate de învățământ, astfel încât, la finalul studiilor gimnaziale, să poată să aleagă școala sau disciplina favorită și implicit cariera profesională dorită.

Citește și 20.000 lei din Fondul YouthBank 2016-2017 pentru liceenii care studiază în Alba Iulia și vor să se implice în comunitate

În cadrul acestui eveniment, liceele și-au prezentat oferta educationala pentru nivel liceal și profesional. Târgul liceelor și meseriilor a fost organizat în această lună, în mai multe locații din județ, la Cugir, Sebeș, Câmpeni, Blaj și  Aiud.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii