Rămâi conectat

Știri

Cele mai multe accidente auto se înregistrează lunea, iar cele mai grave duminica

Publicat

în

Cele mai multe accidente auto se înregistrează în zilele de luni, iar duminica sunt cele mai puține, dar mai grave, se arată într-un comunicat al Allianz-Țiriac.

‘Statisticile Allianz-Țiriac privind daunalitatea portofoliului de asigurări Casco și RCA reconfirmă faptul că frecvența cea mai mare a accidentelor auto se înregistrează în zilele de luni, când media zilnică a incidentelor notificate este cu peste 20 procente mai mare față de media zilnică agregată. Din perspectiva frecvenței, la polul opus se situează zilele de duminică, când se înregistrează cele mai puține notificări de daune pe segmentul RCA, cu valori aproape la jumătate față de media aferentă zilelor lucrătoare. Și în ceea ce privește portofoliul Casco, situația este similară’, arată comunicatul.
Potrivit acestuia, din perspectiva severității, lucrurile stau cu totul diferit, duminica fiind cea mai ‘neagră’ zi a săptămânii.
‘Cele mai multe daune totale (caz în care despăgubirea este egală cu valoarea vehiculului la data daunei) achitate de Allianz-Țiriac clienților săi Casco au fost înregistrate în a doua zi de weekend. Duminica este, totodată, ziua săptămânii cu cele mai severe vătămări corporale rezultate din accidente auto: 45% din totalul despăgubirilor de acest tip aferente polițelor RCA emise de Allianz-Țiriac pentru asigurați persoane fizice sunt legate de accidente produse duminica. Iar cea mai mare despăgubire pentru vătămări corporale (aferent intervalului 2013-2014) datorată de Allianz-Țiriac, în baza unei polițe RCA, în valoare de peste 5 milioane de lei, este legată de un accident auto produs într-o zi de duminică’, informează compania.

Citește și Accidente și trafic îngreunat, rezultatele directe ale închiderii Autostrăzii A1 între Săliște (județul Sibiu) și Cunța (județul Alba)

De asemenea, potrivit documentului, ultimele două luni ale anului, noiembrie și decembrie, par să aducă mai puține accidente auto comparativ cu celelalte luni ale anului.
‘În fapt, decembrie este luna în care, pe media ultimilor doi ani, numărul accidentelor produse de șoferii asigurați de Allianz-Țiriac a scăzut sub 2.800, cu peste 25% mai puțin decât media lunară, care depășește 3.800 de incidente notificate lunar. Mai mult decât atât, în ultimele două ierni, în perioada decembrie-februarie s-au înregistrat un număr de accidente cu 15% mai mic decât media consemnată în celelalte anotimpuri’, arată comunicatul citat.
Surswa: agerpres.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba