Știri
Cei care nu își plătesc facturile de căldură și gunoi, vor putea fi executați silit mai ușor
Persoanele care nu-și plătesc la timp facturile de căldură și gunoi vor putea să fie executate silit mai ușor, potrivit unui act normativ care urmează să apară în Monitorul Oficial. Mai precis, facturile emise pentru aceste servicii vor fi considerate titluri executorii, astfel că, în caz de neplată, nu va mai fi necesar un proces pentru a se ajunge la executarea silită, potrivit avocatnet.ro
Documentul a fost promulgat joi prin decret prezidențial și a devenit Legea nr. 225/2016, astfel că, pentru a se aplica, mai este necesară doar publicarea în Monitorul Oficial.
În esență, noile prevederi stabilesc că „factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu”, fiind vorba, printre altele, de serviciile de alimentare cu apă, cu căldură, de canalizare și de salubrizare. Astfel, persoanele care nu-și achită la timp facturile pentru aceste servicii vor putea fi executate silit fără să mai fie necesară acționarea lor în justiție.
Citește și Asociaţiile de proprietari, obligate să constituie fondul de reparaţii anual şi fondul de rulment
Totuși, noutatea nu vizează toate cele patru categorii de servicii enumerate, ci doar furnizarea căldurii în sistem centralizat și salubrizarea. Asta pentru că, așa cum s-a stabilit încă din cursul anului 2015, prin modificări la Legea nr. 241/2006, facturile de apă și canalizare deja sunt titluri executorii.
Altă modificare semnificativă referitoare la facturile pentru apă, canalizare, căldură și gunoi va fi reducerea perioadei în care cetățenii pot achita aceste servicii. Astfel, facturile vor trebui plătite în cel mult 15 zile calendaristice de la emitere, potrivit avocatnet.ro
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului