Știri
Burse pentru elevii din toate școlile: Proiect
Mai mulți parlamentari PSD, au inițiat un proiect legislativ care prevede acordarea de burse pentru toate categoriile de elevi, nu doar cei cu rezultate foarte bune sau cei din categoriiile defavorizate.
Propunerea legislativă de modificare a Legii educației nr. 1/2011 conține obligativitatea acordării unei sume minime ca bursă, care poate contribui “în mod semnificativ la satisfacerea unor nevoi ale elevilor, precum competitivitatea şi echitatea, dar şi la diminuarea unor probleme sistemice, precum rata alarmantă a abandonului şcolar sau promovabilitate scăzută la Bacalaureat”, după cum susțin inițiatorii în expunerea de motive a proiectului.
În acest moment, consiliile locale pot acorda diferite sume ca burse școlare, dar pentru că nu există un prag minim în lege, aceste sume pot lipsi sau pot fi infime, mai argumentează parlamentarii care au propus modificarea legii.
Art. 82, alin. (1) din Legea educaţiei naţionale va avea următorul cuprins, iar după alin. (1) se introduc două noi alineate:
“(1) Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanță, de burse de merit, de burse de studiu și de burse de ajutor social.
(11) Cuantumul minim al bursei de performanţă, al bursei de merit, al bursei de studiu şi al bursei de ajutor social se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului.
(12) Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.”
Proiectul legislativ este în dezbatere publică la Camera Deputaților, primul for decizional. Consiliul Economic și Social a dat aviz favorabil propunerii, dar se așteaptă, în următoarele două săptămâni, avizele Guvernului și Consilului Legislativ, pentru a intra la vot.
Sursa:legestart.ro
Știri
Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba
În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba
Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.
Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.
Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.
Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
-
Știriacum 4 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului