Rămâi conectat

Știri

Bani pentru pentru elevii din familii cu venituri mici: Vor primi 250 de lei pe lună

Publicat

în

Ministerul Educatiei Nationale (MEN) a semnat doua contracte de finantare din fonduri europene, in valoare totala de 114 milioane euro, care vizeaza proiectele „Bani de liceu” si „Bursa profesionala”. Elevii din familii cu venituri mici vor primi cate 250 de lei pe luna, daca vor frecventa cursurile, iar cei din scolile profesionale vor beneficia de o indemnizatie lunara de 200 de lei.

MEN anunta acest contract incheiat pentru programul „Bani de liceu”, cu o valoare de 31 milioane euro, va permite sustinerea si continuarea acestui program si va acoperi cheltuielile realizate sau estimate pentru perioada anilor scolari 2015-2019 pentru acest tip de sprijin.
Incepand cu acest an scolar, fiecare beneficiar al programului „Bani de liceu” va primi, lunar, pe intreaga durata a cursurilor, in situatia respectarii tuturor conditiilor legale prevazute, suma de 250 lei, fata de 180 lei lunar, suma primita anterior majorarii.
De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei a fost indexata de la 150 la 500 lei/membru de familie, urmare a corelarii acestui plafon la situatia economica actuala (salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata fiind stabilit, incepand cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar).
In ceea ce priveste contractul de finantare semnat intre Centrul National pentru Dezvoltarea invatamantului Profesional si Tehnic si Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul „Bursa profesionala”, acesta are o valoare de 83 milioane euro.
„Banii vor acoperi cheltuielile realizate de statul roman in cadrul programului, pentru perioada anilor scolari 2015-2018, si vor asigura continuarea acestuia in anii urmatori, in limita alocarii financiare estimate din Programul Operational Capital Uman, prin care sunt derulate ambele proiecte”, au anuntat reprezwentantii MEN.
Potrivit acestora, prin „Bursa profesionala”, peste 80.000 de elevi din clasele IX-XI din invatamantul profesional, inclusiv invatamantul dual, vor fi stimulati sa-si continue studiile cu burse acordate din fonduri europene, 20% dintre elevi provenind din mediul rural.
Bursa acordata in acest program, in valoare de 200 lei, se plateste tuturor elevilor, indiferent de veniturile parintilor lor, dar in anumite conditii de frecventa, fiind o modalitate de a promova in mod direct participarea la programe de educatie si formare profesionala initiala.
Sursa:portalinvatamant.ro

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba