Rămâi conectat

Știri

Bani europeni pentru apicultori: Până la 50.000 de euro pentru creșterea albinelor

Publicat

în

Apicultorii pot accesa fonduri europene nerambursabile prin PNDR 2014-2020. Una dintre căile de a accesa sprijinul comunitar pentru dezvoltarea exploatație apicole este reprezentată de Submăsura 6.1 ”Instalarea tinerilor fermieri” în care suma ce poate fi obținută este de până la 50.000 de euro. 

Submăsura 6.1 ”Instalarea tinerilor fermieri” din PNDR 2014-2020, o submăsură cu sesiune continuă deschisă până pe 31 octombrie 2016, este o oportunitate pentru apicultorii care au până în 40 de ani să își dezvolte afacerea de creștere a albinelor cu ajutorul fondurilor europene. Se poate accesa un sprijin de până la 50.000 de euro, sprijin 100% nerambursabil, dacă sunt întrunite anumite condiții.

SPRIJINUL NERAMBURSABIL de maximum 50.000 euro:
· va fi acordat sub formă de primă în două tranșe, astfel:
– 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare
– 25% din cuantumul sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare;

Așa cum spune și denumirea submăsurii din PNDR, beneficiarii trebuie să aibă până în 40 de ani, vârstă împlinită la momentul depunerii cererii de finanțare, și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații.

Sprijinul se acordă pentru exploatațiile agricole care au o dimensiune între 12.000 și 50.000 de SO (valoare de producție standard). Cum pentru o familie de albine, calculul se face cu 52,26 SO, rezultă că pentru a fi eligibil la această finanțare, stuparul trebuie să dețină cel puțin 229 de familii de albine. Și cel mult, 956 de stupi! De precizat că în calcularea dimensiunii unei exploatații se iau în calcul și ale elemente – teren agricol cultivat cu diferite culturi, pajiști permanente, livezi sau efective de animale. Pentru fiecare din aceste elemnte se iau în considerare SO-uri diferite, astfel că șansele de a accesa măsura cresc.

Citește și Probleme cu albinele din cauza caniculei? Vezi cum să le întinzi RAPID o cursă: VIDEO

Ca și formă de organizare a stupinei (dacă rămânem la cazul unui apicultor care doar crește albine și nu are și alte activități agricole), sunt eligibile următoarele:

-persoană fizică înregistrată şi autorizată în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare: o individual şi independent, ca persoană fizică autorizată;
o ca întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale;
o ca întreprinzător titular al unei întreprinderi familiale;
-asociat unic şi administrator al unei societăţi cu răspundere limitată – SRL, înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-asociat majoritar (majoritate absolută 50%+1) și administrator al unei societăţi cu răspundere limitată – SRL, înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Atenție! Un singur reprezentant al unui SRL (asociat unic /asociat majoritar şi administrator) poate primi sprijin prin această submăsură. În cadrul unei familii, doar unul din membri (soţ-soţie) poate să beneficieze de sprijin pentru instalare fie prin intermediul Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri, fie prin intermediul submăsurii 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. De asemenea, în situaţia preluării exploataţiei de la soţ /soţie nu se acordă punctaj la selecţie pentru preluare integrală. Aceste condiţii vor fi verificate și în cadrul Cererilor de Finanțare depuse prin intermediul unui Grup de Acțiune Locală. Contractele care conferă dreptul de folosință asupra terenurilor agricole trebuie sa fie încheiate în numele solicitantului şi valabile la momentul depunerii Cererii de Finanţare.

Pe perioada de implementare şi monitorizare a proiectului solicitantul trebuie să menţină cel puţin încadrarea în dimensiunea SO a exploataţiei agricole, pentru care proiectul este selectat şi aprobat, fără a reduce dimensiunea SO sub limita cu care exploataţia a accesat sprijin.

În cazul exploataţiilor care deţin animale, respectiv albine, acestea vor fi în proprietatea persoanei autorizate/ societăţii.

„Informații privind complementaritatea”, nu pot fi finanțate prin PNDR acțiunile eligibile prin Programul Național Apicol (PNA–aprobat prin H.G nr. 1050/2013, cu modificările și completările ulterioare). Acțiunile sprijinite prin PNA se regăsesc pe pagina oficială de internet a MADR.

Toate exploataţiile agricole care îşi formează calculul SO, inclusiv din stupi. trebuie să introducă sistemul de identificare şi înregistrare a stupilor şi stupinelor, constând în plăcuţe de identificare pentru fiecare stup şi panouri de identificare a stupinelor, în conformitate cu Ordinul MADR nr. 119/ 25.05.2011 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificarea stupinelor şi stupilor.

Sursa:agrointel.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba