Educație și Cultură
BAC 2015 | Candidații află astăzi mediile finale
Candidații află astăzi mediile finale. Află de pe radiounirea.ro în ce condiții nota poate fi modificată, în urma contestației.
Astăzi vor fi afișate mediile finale obținute de candidații care au susținut Bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie 2015. Este vorba despre notele după soluționarea contestațiilor, câteva mii depuse la nivel național.
Nu toți cei care au cerut recorectarea lucrărilor vor avea, însă, astăzi, motive de bucurie. Și asta pentru că reevaluarea poate însemna o notă mai mare sau o notă mai mică. De asemenea, nota nu este modificată în urma contestației decât dacă diferența între nota inițială și cea de la recorectarea este de cel puțin 0,5 puncte. Excepție fac doar lucrările notate inițial c peste 9.50, pentru care se iau în calcul și diferențe mai mici de jumătate de punct.
Citeşte şi 3 medii de 10 și promovabilitate de 75 la suta la Bacalaureat în Alba
Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, diferențele mai mari de un punct, pe de altă parte, sunt verificate de un al treilea profesor corector.
În cazul Evaluării Naționale, MECS efectuează și controale în centrele de corectare unde au fost situații în care au existat diferențe mai mari de 1,5 puncte.
Sursa:telegrama.ro
Educație și Cultură
„Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”, expoziție la muzeul albaiulian
Expoziție specială la muzeul albaiulian
Educație și Cultură
Evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”, la Alba Iulia: Cine a participat
La Alba Iulia, evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”
Educație și Cultură
În Alba, sesiune județeană de formare a elevilor reprezentanți
Sesiune județeană de formare a elevilor reprezentanți, în Alba
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului