Rămâi conectat

Sport

Astăzi, la Alba Iulia, va avea loc a 7-a ediție a concursului „Bucuria Dansului”, organizat de Școala de Dans Chirilă!

Publicat

în

Astăzi, cu începere de la ora 10.00, în Sala „Universității 1 Decembrie” din Alba Iulia, se va desfășura cea de-a 7-a ediție a concursului „Bucuria Dansului”, organizat de Școala de Dans Chirilă.

Organizatorii se așteaptă la un număr mare de participanți, cu peste 500 de copii de toate vârstele, din 16 județe ale țării, plus invitați speciali din Republica Moldova.

„Este unul dintre proiectele pe care noi le desfășurăm, pe care noi le-am inițiat. Este un concurs național, dar și cu participare internațională. Această a 7-a ediție va avea loc sâmbătă (n.r., astăzi), în locația Sălii de Sport a „Universității 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, din zona caminelor studențești, de sub bazinul olimpic. Este un concurs, un eveniment la care noi ținem foarte mult! Anul acesta credem că va fi cea mai mare dintre toate celelalte ediții, adică o să avem prezența a 16 județe, plus invitații noștri special din Republica Moldova, adică un număr de aproximativ 560 de copii, care vor participa la acest concurs, la Alba Iulia”, a declarat Bianca Chirilă, unul dintre organizatori, prezentă în studioul Radio Unirea FM.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Sport

Derby la Galda de Jos în liga a treia de fotbal

Publicat

în

Industria Galda vs. CSM Unirea Alba Iulia în liga a treia de fotbal

Ultima etapă a turului din play-out-ul seriei a noua a ligii a treia de fotbal programează un derby al județului Alba.

La Galda de Jos se vor întâlni echipa locală Industria Galda și CSM Unirea Alba Iulia.

Partida de pe „Galda Arena” va avea loc sâmbătă 27 aprilie, de la ora 17.00.

CSM Unirea Alba Iulia este lider în play-out, în vreme ce Industria Galda este pe ultimul loc.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Meci acasă pentru Metalurgistul Cugir: Când va avea loc

Publicat

în

Metalurgistul Cugir, meci acasâ

Metalurgistul Cugir este înaintea unui meci pe teren propriu în play-out-ul seriei a noua a ligii a treia de fotbal.

Adversara „roș-albaștrilor” va fi Viitorul Cluj.

Partida de pe „Arena Cugir” este programată vineri 26 aprilie, de la ora 17.00.

Cugirenii vin după un eșec în deplasare, 0-4 cu ACS Târgu Mureș, în vreme ce Viitorul Cluj a câștigat în runda anterioară cu 2-0 duelul de pe teren propriu cu Industria Galda.

foto: Sorin Giurcă


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Derby în liga a patra de fotbal din Alba

Publicat

în

În liga a patra de fotbal din Alba, meci derby

Următoarea etapă a ligii a patra de fotbal a județului Alba programează duelul primelor două clasate.

Partida dintre liderul CIL Blaj și viceliderul CS Ocna Mureș va avea loc pe Stadionul „CIL-Veza” din Blaj.

Meciul se va disputa sâmbătă 27 aprilie, de la ora 12.00, în deschiderea rundei a 24-a.

foto: facebook C.I.L Blaj


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba