Rămâi conectat

Știri

Aproape 400 de pietoni și peste 30 de șoferi, sancționați de polițiștii rutieri

Publicat

în

În săptămâna precedentă, poliţiştii rutieri din judeţul Alba au sancţionat 390 de pietoni care s-au angajat în traversarea neregulamentară a drumului public şi 32 de conducători auto care nu au acordat prioritate pietonilor. Poliţia recomandă, tuturor participanţilor la trafic, respectarea tuturor regulilor de circulaţie rutieră.

În perioada 02 – 08.11.2015, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor în care sunt implicaţi pietonii.

Poliţiştii au depistat şi sancţionat contravenţional 390 de pietoni care s-au angajat în traversări neregulamentare şi 32 de conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a străzii.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 20. 895 lei.

Poliţia Română acţionează permanent pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice, siguranța pietonilor constituind una dintre prioritățile polițiștilor.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, prin Poliția Română, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat campania ,,NU TRECE DINCOLO!”
Astfel, polițiștii desfășoară acțiuni în trafic pentru conștientizarea pietonilor asupra necesității respectării normelor rutiere și a conducătorilor auto asupra consecinţelor neacordării priorităţii de trecere pietonilor.
RECOMANDĂRI PENTRU PIETONI:
• Traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada! Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!
• La orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!
• Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul ca atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie sa fiți mai prudenți!
• Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol! Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!
• Când traversezi prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați.
• Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!
• Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice daca ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.
• Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba