Știri
Acţiune de prevenire a accidentelor rutiere, organizată de poliţiştii din Alba Iulia
”La data de 08.01.2015, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia au organizat pe raza municipiului, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere datorate neacordării de prioritate pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a străzii.
Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au constatat 48 de abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, 10 dintre acestea fiind aplicate conducătorilor auto care nu au acordat prioritate pietonilor şi 5 pietonilor care s-au angajat în traversarea străzii prin loc nepermis. Restul de 33 de sancţiuni contravenţionale, au fost aplicate după cum urmează: 6 pentru viteză excesivă, 7 pentru neportul centurii de siguranţă, 8 pentru oprire/staţionare neregulamentară şi 9 pentru alte abateri constatate. Complementar sancţiunii contravenţionale, celor 10 conducători auto ce nu acordat prioritate de trecere pietonilor, le-a fost suspendat permisul de conducere. Faţă de un alt şofer, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului electric, a fost luată măsura complementară a suspendării permisului de conducere. Totodată a fost constatată o infracţiune la regimul rutier. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 6.035 lei.Exemplu: La ora 15,36, a fost depistat F.D.I., de 26 de ani din Alba Iulia, în timp ce conducea pe B-dul Republicii din Alba Iulia, un autoturism al cărei autorizaţie provizorie de circulaţie era expirată. Faţă de conducătorul auto cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin 1 din Codul Penal. ”
Sursa: comunicat IPJ Alba
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului