Rămâi conectat

Știri

28 septembrie, pe esplanada Catedralei Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, ceremonia depunerii jurământului de către cea de-a X-a promoție de arbitri a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat

Publicat

în

Asociația de Arbitraj Instituționalizat (prescurtat A.A.I.) organizează vineri, 28 septembrie 2018, ora 14.00, pe esplanada Catedralei Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, CEREMONIA DEPUNERII JURĂMÂNTULUI de către cea de-a X-a promoție de arbitri a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.

Evenimentul încheie seria acțiunilor circumscrise Ediției a III-a a Manifestării ”Zilele Arbitrajului Instituționalizat”, care în acest an au fost organizate în Târgoviște, Constanța și Alba Iulia.

Manifestarea anuală ”Zilele Arbitrajului Instituționalizat” este prilejuită de împlinirea a patru ani de la deschiderea activității Tribunalului Permanenet de Arbitraj Instituționalizat, instituție jurisdicțională care funcționează pe lângă A.A.I., abilitată să judece în condiții de celeritate și confidențialitate litigii civile, cu condiția ca părțile implicate în acestea să fi încheiat în prealabil o convenție arbitrală.

Ediția a III-a a Manifestării a stat sub semnul Centenarului Marii Uniri. Din acest motiv Consiliul Director al A.A.I. a hotărât ca evenimentele din 2018 să debuteze cu Conferința ”Justiția privată în contextul Marii Uniri” organizată la Muzeul de Istorie din Târgoviște, în apropierea locului unde cu sute de ani în urmă a fost zamislită ideea unirii românilor sub un singur sceptru și să se finalizeze la Alba Iulia, acolo unde de două ori, prima dată sub Mihai Viteazul și a doua oară sun domnia regelui Ferdinand, românii au avut cutezanța să materializeze acest deziderat.

Evenimentele din cadrul manifestării au reliefat faptul că arbitrajul, alături de alte căi altenative de soluționare a conflictelor, a fost practicat de către români și strămoșii acestora, că pe spațiul carpato-danubiano-pontic a existat o cultura a justiției private și ca la momentul realizării Marii Uniri arbitrajul era reglementat prin Codul de procedură civilă și utilizat în soluționarea unor cauze civile.

PROGRAMUL

CEREMONIEI DE DEPUNERE A JURĂMÂNTULUI DE ARBITRU

13.30 – 13.45

Constituirea la Poarta nr. 1 a Cetății a dispozitivului de deplasare

13.45 – 14.00

Deplasarea de la Poarta nr. 1 către esplanada Catedralei Reîntregirii Neamului

14.00 – 14.10

Deschiderea Ceremoniei de depunere a Jurământului  – Moderatori: asistent arbitral Thalida Popa și arbitru Sorin Munteanu

14.10 – 14.20

Slujba de binecuvântare

14.20 – 14.30

Cuvântul de deschidere – Arbitru Rodica Vlaicu, Președintele Asociației de Arbitraj

Instituționalizat

14.30 – 14.50

Mesajele invitaților de onoare

14.50 – 15.00

Rolul și importanța Marii Uniri pentru evoluția statului modern român – Arbitru Mihail Țăpârlea

15.00 – 15.10

Arbitrajul instituționalizat  are viitor în România – Arbitru conf. univ. dr. Liana Elefterie

15.10 – 15.15

Motivația accederii în profesia de arbitru – Arbitru Dan Pușcașu

15.15 – 15.20

Gânduri la început de drum – Arbitru Ancuța Cociș

15.20 – 15.40

Prezentarea noii echipe de arbitri și înmânarea legitimațiilor de arbitru și a jurămintelor

15.40 – 16.00

Depunerea Jurământului de Arbitru – Coordonator arbitru lect. univ. dr. Iulică Burticioiu

16.00 – 16.05

Intonarea Imnului de Stat al României

16.05 – 16.07.

Mesajul de bun venit în profesie – Arbitru Rodica Vlaicu Președintele Asociației de Arbitraj Instituționalizat

16.07 – 16.15

Închiderea Ceremoniei de depunere a Jurământului de Arbitru – Moderatori: asistent arbitral Thalida Popa și arbitru Sorin Munteanu


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba