Rămâi conectat

Știri

27 noiembrie, la Alba Iulia și alte 15 orașe din România, în online, Noaptea Cercetătorilor Europeni 2020

Publicat

în

Startul bine cunoscutul eveniment care da anual intalnire intregii lumi a stiintei este aproape aici, Noaptea Cercetatorilor Europeni avand loc in data de 27 Noiembrie 2020 pentru prima data 100% online. În acest an, cercetătorii și publicul din peste 15 orașe din România, printre care și Alba Iulia, vor celebra știința împreună! Vineri, 27 noiembrie, cu începere de la ora 17.00, va avea loc Noaptea Cercetătorilor Europeni. Din cauza restricțiilor impuse de către autorități, evenimentul se va desfășura exclusiv online.

Lumea științei își dă întâlnire în data de 27 noiembrie de la ora 17:00 pentru prima dată 100% online la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2020! Cercetătorii și publicul din peste 15 orașe din România vor celebra știința împreună, în condiții de siguranță totală, reuniți pe website-ul noapteacercetătorilor.eu și pagina de Facebook a proiectului.

Încă de la prima ediție ce a avut loc în anul 2005, Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost un eveniment al inovației, un eveniment care a adus știința mai aproape de oameni și i-a ajutat pe cei mici, dar și pe cei mari deopotrivă să înțeleagă mai bine tainele a tot ceea ce ne înconjoară și să ia parte la experimente care mai de care mai inedite.

Respectând această tradiție, evenimentul are loc și în acest an, dar, de data aceasta cu o premieră – Noaptea Cercetătorilor Europeni 2020 ajută știința să vină direct în casele publicului, desfășurându-se în totalitate în mediul online în data de 27 noiembrie între orele 17:00 – 22:00. Transmisiunile se vor face direct pe pagina de Facebook a evenimentului și, așa cum ne-am obișnuit, cercetătorii și experimentele lor ne vor îmbogăți cultura și ne vor oferi momente unice.

“Ne-am dorit să putem oferi publicului un eveniment frumos, așa cum am făcut-o și până acum, dar în condiții de siguranță maximă, anul acesta fiind unul complet atipic pentru organizarea de evenimente. Pentru noi este foarte important să reușim în continuare să ajutam publicul să se apropie de știință, să o înțeleagă mai bine și să o îndrăgească, chiar și din confortul casei”, au transmis organizatorii evenimentului.

Asemenea anilor trecuți, la Noaptea Cercetătorilor Europeni vor fi prezenți cercetători din numeroase institute de cercetare, universități și centre de inovație din peste 15 orașe din țară, însă elementul de noutate este reprezentat de faptul că de data aceasta atelierele, prezentările și experimentele realizate de aceștia vor putea fi urmărite online la nivel național.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria acțiunilor Marie Skłodowska-Curie și este un eveniment organizat în fiecare an începând din 2005 ce a atras până acum peste 1.5 milioane de vizitatori. Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Peste 24 milioane de lei investiţi în acest an pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Publicat

în

În acest an, este 24 milioane de lei investiţi pentru modernizarea rețelei de gaz din judeţul Alba

Un număr de 17 proiecte de investiții în valoare totală de circa 24 milioane de lei, adică aproximativ 4,8 milioane de euro, sunt planificate pentru acest an în județul Alba, anunţă Delgaz Grid.

Lucrările vizează modernizarea rețelei de distribuție pe o lungime de circa 46 de kilometri în opt localități din județ. În urma investițiilor, conform companiei, alimentarea cu gaze naturale a locuitorilor se va îmbunătăți, fiind asigurată continuitatea și siguranța în exploatare a rețelei de distribuție.

Cele mai importante proiecte de investiții, care constau în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se vor derula în Alba Iulia, Aiud, Mirăslău, Cisteiu de Mureș și Blaj.

Anul trecut, în județul Alba au fost realizate 10 proiecte de investiții, prin care s-au înlocuit 16 kilometri de conducte și branșamente gaze naturale, iar rețeaua a fost extinsă cu aproximativ 30 dekilometri pentru racordarea de noi consumatori. Cea mai mare parte a rețelei de gaz, circa 8 kilometri, a fost înlocuită la Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba