Știri
Ziua Mondială a Poeziei marcată de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Evenimente speciale de Ziua Mondială a Poeziei la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vor sărbători și în acest an Ziua Mondială a Poeziei, printr-o serie de evenimente ce se vor desfășura online, pe pagina de Facebook a instituției.
Activitățile se vor axa pe promovarea poeziei române în diverse forme de exprimare a ei și pe readucerea în atenția publică a vieții și activității poetului albaiulian Dumitru Mălin, a cărui zi de naștere coincide fericit cu Ziua Mondială a Poeziei, fiind născut în noaptea de 21 spre 22 martie 1950, la Baia de Arieș.
Alături de un amplu interviu cu domnia sa, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba a mai pregătit în programul dedicat Zilei Mondiale a Poeziei mesajul managerului cu prilejul acestei zile, un moment recitativ din creația poeților laureați ai Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia, susținut de actrița Cătălina Mihăilă, un moment muzical susținut de Daniel Avram pe versurile lui Dumitru Mălin și prezentarea cărții „Mecanicul cerului”, autor Virgil Todeasă.
„Ziua Mondială a Poeziei este o ocazie specială de a sărbători poezia și pe poeții noștrii, de a reînvia tradițiile orale, cum ar fi recitalurile de poezie sau muzicale, de a promova lectura și scrierea de poezie, de a întări legătura dintre poezie și alte arte și de a facilita vizualizarea poeziei prin intermediul artelor. Invităm pe toți creatorii și iubitorii de poezie să ni se alăture în mediul online la marcarea acestei zile și le urăm tuturor scriitorilor la mulți ani și spor în frumosul meșteșug al creației literare” este mesajul domnului Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Știri
Opera Rock „Meșterul Manole”, la Sebeș, în 18 mai: Aduce în lumina reflectoarelor unul dintre cele mai fascinante mituri ale culturii românești
Opera Rock „Meșterul Manole”, la Sebeș, în 18 mai
Sâmbătă, 18 mai 2024, începând cu ora 19.30, vă invităm la Opera Rock „Meșterul Manole”, un eveniment unic care va avea loc la Biserica Evanghelică din Sebeș. Acest spectacol-concert este o producție a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” și face parte din programul celei de-a XLIV-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș.
„Meșterul Manole” – Opera Rock este o experiență captivantă care aduce în lumina reflectoarelor unul dintre cele mai fascinante mituri ale culturii românești. Cu o interpretare modernă și puternică, acest spectacol-concert combină muzica rock vibrantă cu povestea tragică a lui Manole, construind un univers emoționant și captivant pentru public. Prin intermediul unei partituri muzicale puternice și a unei distribuții talentate, spectacolul își propune să treacă dincolo de limitele timpului și să aducă în prezent povestea universală a unui erou încercat de contradicțiile lumii sale.
Cu scene dramatice, momente intense și o muzică care îmbină elemente contemporane cu influențe din folclorul românesc, „Meșterul Manole” – Opera Rock surprinde esența trăirilor umane profunde și lupta interioară a personajelor. Această producție reprezintă o călătorie emoțională și sonoră într-un univers mitic, în care sacrificiul și pasiunea pentru creație se întâlnesc într-un tablou fascinant.
Conducere muzicală: Constantin Grigore
Soliști:
Florin Budnaru – Manole
Daniela Bucșan – Miruna
Florin Ganea – Povestitor
Trupa Rock: Josef Kappl – chitară bas
Ciprian Pop- chitară
Robert Magheți- tobe
Voce prezentator: Valentino Tiron
Cu participarea Orchestrei, Corului și Baletului Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Compoziție și aranjament muzical: Josef Kappl
Libret: Victor Cârcu
Scenografie: Vladimir Turturica
Coregrafie: Relu Dobrin
Asistent regie: Sorina Micșunescu
Concept: Radu Petrovici și Rebecca Diaconu
Dirijor Cor: Aurel Muraru
Durata: 2h cu o pauză
„Opera reprezintă o lucrare muzicală amplă, pe un libret scris în anii ’70 de Victor Cârcu. Această lucrare poate fi prezentată atât sub forma operei clasice, cât și sub formă concertantă. Nașterea «Meșterului Manole» a fost la fel de grea ca și realizarea construcțiilor acestuia. Greutatea a constat, în primul rând, în găsirea limbajului muzical care să fie în concordanță cu textul. În momentul în care am găsit acest limbaj, de inspirație folclorică, bineînțeles, am început lucrul, care a durat din 2008 până astăzi (2013), cu o întrerupere de doi ani.” – Josef Kappl
Spectacolul „Meșterul Manole” – Opera Rock este destinat nu doar iubitorilor de muzică rock, ci și celor pasionați de mitologie și de povestiri epice. Este o experiență ce transcendă genurile, aducând în prim-plan valori și dileme umane care continuă să fascineze și să inspire în orice epocă.
Știri
Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Alba Iulia, în 17 mai
Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în 17 mai 2024
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
Evenimentul se desfăşoară în data de 17 mai 2024, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, Str. Mihai Viteazul, Nr. 31, începând cu ora 09:00.
Obiectivele acestei inițiative sunt de a realiza un contact cu un număr cât mai mare de angajatori, de a întreține un dialog între Serviciile Publice de Ocupare și de a crește gradul de conștientizare a problemelor legate de ocuparea forței de muncă. De asemenea, se urmăreşte creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.
Angajatorii interesaţi în selecţionarea forţei de muncă sunt invitaţi să participe la Bursă pentru a cunoaşte direct oferta de forţă de muncă, de a recruta şi selecta personal în vederea ocupării locurilor de muncă vacante.
La acest eveniment sunt invitate să participe toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau cele care doresc să se orienteze/reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen lung şi mediu.
Persoanele care se angajează cu normă întreagă în perioada în care sunt înregistrate la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, pot beneficia de prime de încadrare.
Agenţii economici se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, în vederea confirmării participării la acest eveniment cu privire la locurile de muncă disponibile sau le pot transmite pe adresa de e-mail: [email protected]
Subliniem că participarea la acest eveniment este gratuită atât pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și pentru angajatori.
Știri
La Alba Iulia, acțiuni de curățare și marcaj pentru locurile de parcare: Care sunt zonele vizate
Acțiuni de curățare și marcaj pentru locurile de parcare din Alba Iulia: Care sunt zonele vizate
La Alba Iulia, continuă lucrările de curățare și marcaj a locurilor de parcare. La început de săptămână, sunt vizate circa 70 de poziții de pe străzile Brădișor și Dr. Ioan Rațiu. Anunțul a fost făcut de viceperimarul Emil Popescu, pe pagina de Facebook.
Curățarea locurilor de parcare de resturi vegetale revine prin contract persoanelor care au închiriat perimetrele respective, iar pentru buna desfășurare a lucrărilor, cetățenii au fost anunțați prin pliante plasate pe parbrizele mașinilor.
Continuă acțiunile de curățare si marcaj pentru locurile de parcare din Alba Iulia. Astăzi sunt programate circa 70 de poziții, aflate pe strada Brădișor și o parte din strada Dr. Ioan Rațiu.
Poliția Locală supraveghează buna desfășurare a lucrărilor și, încă de aseară, a anunțat acest demers prin intermediul unor pliante plasate în parbrizele mașinilor.
Reamintesc faptul că, în anumite situații, există întârzieri cauzate de faptul că locurile de parcare trebuie curățate de resturi vegetale șamd, deși obligația le revine, prin contract, persoanelor care au închiriat aceste perimetre, a precizat viceprimarul Emil Popescu.
-
Știriacum o săptămână
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum o săptămână
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum 5 zile
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum 2 săptămâni
Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor
-
Divertismentacum 2 săptămâni
Luna MAI, o lună a naturii: Superstiţii şi obiceiuri în luna denumită popular și “Florar”
-
Știriacum 2 zile
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum 4 zile
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum o zi
Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic