Educație și Cultură
Ziua Limbii Române: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează o serie de activități dedicate sărbătoririi zilei de 31 august
„Ziua Limbii Române” se sărbătoreşte în România, în fiecare an, la data de 31 august, ca urmare a unei inițiative legislative votată de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. „Ziua Limbii Române” a fost stabilită, în mod simbolic, odată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova.
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează și în acest an o serie de activități dedicate sărbătoririi zilei de 31 august – Ziua Limbii Române.
Activitățile se vor desfășura, în marea lor majoritate pe pagina de facebook a instituției, iar acolo unde este posibil acestea se vor derula în aer liber, cu respectarea măsurilor legale și a recomandărilor făcute de autorități, pentru prevenirea și reducerea impactului pandemiei COVID-19.
Programul activităților Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba este următorul:
Ora 8:00- pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Mesaje instituționale cu prilejul Zilei Limbii Române
Ora 9:00- pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Recomandarea zilei la adulți: Dicționarul limbii române
Recomandare copii: Întoarcerea lui Arpagic de Ana Blandiana
Ora 10:00 – curtea bibliotecii și pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Expoziție de carte (gangul bibliotecii)
Citatul zilei – Limba română (Grigore Vieru)
Ora 11.00 – pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Știați că….
Epigrama zilei
Ora 12:00 – Aleea Scriitorilor și pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Depunere de flori la statuia lui Mihai Eminescu
Memoria culturală a locului: Limba noastră românească
Ora 13:00 – pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Aniversările zilei
Ați vizionat filmul? Noi vă propunem cartea!
Ora 14:00 – pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Poezia zilei – Limba și literatura română de Nicolae Alexandru West
Scrie și vorbește corect, românește
Ora 15:00 – pagina de Facebook: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”
Bibliovaliza – Aleodor Împărat (adaptare după Petre Ispirescu), în lectura Liudmilei Cioflică
Educație și Cultură
Care este exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș
Exponatul lunii aprilie la muzeul din Sebeș, o bijuterie de acum 4 mii de ani
Exponatul lunii aprilie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este un ac cu capul discoidal, care a fost descoperit la Sebeş „Podul Pripocului” într-o aşezare de epoca bronzului aparţinând fazei a II-a a culturii Wietenberg.
Piesa a fost descoperită în anul 1960 în urma cercetărilor întreprinse de muzeul sebeşean, în colaborare cu Institutul de Arheologie din Cluj.
Acul, confecţionat din bronz, are lungimea 19,6 cm şi diametrul discului de 3,9 cm şi este ornamentat printr-un şir de proeminenţe realizate prin ciocănire dinspre partea opusă în tehnica „au repoussé” dispuse pe marginile discului, din care lipseşte un mic fragment. În şirul eliptic este încadrată o cruce realizată în aceiași manieră, iar sub disc tija este torsionată. Piesa a dezvoltat de-a lungul timpului o patină nobilă de culoare verde.
Originea acestui tip de ac se găseşte la începutul epocii bronzului din Europa Centrală, iar piesa de la Sebeş poate fi datată începutul epocii bronzului mijlociu. În preistorie legăturile comerciale ale zonei Sebeşului nu se limitau în numai la ariile învecinate, existând descoperiri care atestă contacte cu spaţiile răsăritene, dar şi cu Europa Centrală. Unul dintre marile drumuri ale care lega podişul Transilvaniei de câmpia Tisei şi Europa Centrală şi trecea, de-a lungul Mureşului. Aşa stand lucrurile, nu ne surprinde prezenţa în bazinul râului Sebeş, afluent al râului Mureş, a unor bunuri de prestigiu importate din alte arii culturale, cum este acul cu cap discoidal descoperit la Sebeş.
Pe acest drum se tranzitau atât sarea, necesară triburilor din vest unde acest bun lipseşte, cât şi unele produse finite din bronz sau aur, specifice spaţiului transilvănean. La schimb cu aceste produse, erau aduse materii prime pentru obţinerea bronzului (cositor, antimoniu, plumb), în baza acestor relaţii comerciale putându-se explica prezenţa la Sebeş a unor piese de factură central europeană, cum este acul cu cap discoidal de la „Podul Pripocului”, Sebeşul fiind situat pe un drum care lega zona saliniferă de la Ocna Sibiului cu Mureşul şi, de aici, cu Transdanubia şi Europa Centrală.
Pe lângă relaţiile de schimb, acul cu cap discoidal de la Sebeş reprezintă o dovadă a simţului estetic deosebit al orfevrarilor care l-au produs, dar şi preferinţele, în ceea ce priveşte podoabele, a celor care l-au achiziţionat, putând oferi indicii asupra modei şi a gustului în materie de podoabe, în acele timpuri. Astfel, se observă legătura comunităților din zonă cu centrele metalurgice central-europene, acul la Sebeş, alături de alte descoperiri, reprezentând una dintre cele mai estice apariţii ale acestui tip de podoabă, cu mult în afara ariei în care ele se concentrează (centrul Europei). Ţinând seama de cronologia absolută realizată pe baza probelor de radiocarbon din necropola Wietenberg de la Sebeş, contemporană cu locuirea de la „Podul Pripocului”, acul poate fi datat în perioada cuprinsă între secolul XX şi jumătatea secolului al XVIII-lea î. Chr.
Educație și Cultură
Performanță de senzație la matematică a unui elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia
Elev al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia, performanță de senzație la matematică
Educație și Cultură
„Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”, expoziție la muzeul albaiulian
Expoziție specială la muzeul albaiulian
-
Știriacum 6 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 6 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 19 ore
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 11 ore
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază