Rămâi conectat

Eveniment

Ziua Justiției sărbătorită la Curtea de Apel Alba Iulia printr-o expoziție de artă fotografică și o lansare de carte

Publicat

în

Accent pe cultură la sărbătorirea Zilei Justiției la Curtea de Apel Alba Iulia

Anul acesta, la Curtea de Apel Alba Iulia, ”Ziua Justiției” a fost marcată într-un mod inedit prin vernisajul expoziției de artă fotografică ”Justiția în arhitectură. Arhitectura Justiției”, ce a cuprins o selecție a fotografiilor realizate de Vasile Sârb, fotograful Centrului de Cultură Augustin Bena, la toate instanțele din circumscripția teritorială a Curții de Apel Alba Iulia.

Evenimentul, la care au participat peste 200 de judecători, grefieri, funcționari publici și alte categorii de personal de la instanțele din raza teritorială, a fost organizat ca o expresie a conexiunii justiției cu arta vizuală, dar și pentru a avea o radiografie a instanțelor la acest moment.

Programul evenimentului a cuprins, pe lângă susținerea unor materiale tematice, și un moment surpriză: lansarea volumului de poezii ,,Expresii”, tipărit cu câteva zile în urmă, în prezentarea și lectura autorului: Marinela Iacob, judecător în cadrul Tribunalului Hunedoara.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Eveniment

Alba Iulia, reprezentată de Skepsis la un festival de teatru organizat în Tunisia

Publicat

în

Alba Iulia, reprezentată de Skepsis la un festival de teatru organizat în Tunisia

În perioada 1-5 mai, compania de teatru Skepsis din Alba Iulia se va număra printre teatrele și companiile de teatru din 24 de țări care participă la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Sahara”, organizat în Tunisia.

Evenimentul propune 5 zile în care artiștii vor prezenta 34 de spectacole și vor oferi publicului și participanților 11 ateliere de formare într-un decor de vis: dunele deșertului Sahara, Jersine, regiunea Qibli, Tunisia.

Grupul Skepsis a fost invitat să reprezinte Alba Iulia și România cu spectacolul „Cine-i Stăpânul ?”, un spectacol original creat de Viorel Cioflică în genul Commedia dell Arte, gen de teatru pe care trupa din Alba Iulia îl practică cu succes în ultima decadă.

La solicitarea organizatorilor, coordonatorul grupului Skepsis va susține în cadrul evenimentului un atelier de formare pe tema improvizației în teatru.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Prima ediție a spectacolului „Sărbătoarea primăverii” la Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

La Alba Iulia, prima ediție a spectacolului „Sărbătoarea primăverii”

Perioada lunilor februarie – mai este, în fiecare an, una foarte încărcată pentru elevii înscriși la grupele din cadrul Centrului Județean de Excelență Alba.

Este perioada în care se desfășoară majoritatea concursurilor și olimpiadelor la care participă elevii, iar eforturile depuse de aceștia și de profesorii coordonatori se reflectă în fiecare an în rezultate foarte frumoase pe care care le obțin elevii. Ca urmare, în fiecare an, conducerea unității de învățământ încearcă să-i răsplătească pe elevi pentru rezultatele lor.

În acest an, pentru a reuși să strângă fondurile necesare pentru premierea elevilor, conducerea instituției a decis organizarea unui eveniment cultural, care va fi la prima ediție. Este vorba de spectacolul “Sărbătoarea primăverii”, care va avea loc în data de 10 mai, de la ora 18, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Organizator, alături de Centrul Județean de Excelență Alba, este și Asociația E.Club Rotary Arieșeni Alpin.

Mai multe detalii despre eveniment a oferit directorul Centrului Județean de Excelență Alba, prof. Adrian Simion: „Începând cu anul școlar trecut ne-am propus ca să-i premiem pe elevii cu rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri. Suntem în luna aprilie și deja elevii noștri au reușit să obțină 84 de premii I, 41 de premii II, 40 de premii III, 64 de mențiuni, 9 premii special și o medalie de aur, pe lângă peste 130 de diplome de participare, la concursurile și olimpiadele la care au participat până acum în acest an școlar, de la etapele județene până la faze cu participare internațională. Și sigur vor mai fi și alte premii, întrucât urmează faza națională la diverse olimpiade, dar și alte concursuri la care vor mai participa elevi de-ai noștri. Iar acest fapt ne bucură, dar ne și obligă să facem tot ce putem pentru a răsplăti munca acestor copii.

Iată de ce, alături de un grup de părinți inimoși și cu sprijinul Asociației E.Club Rotary Arieșeni Alpin am decis să facem acest spectacol, «Sărbătoarea primăverii», urmând ca toate sumele strânse să fie folosite pentru premierea elevilor. În cadrul spectacolului vor fi mai multe părți: «Fascinația muzicii» – momente de muzică instrumentală, corală și populară, susținute de elevi de la Liceul de Arte «Regina Maria» Alba Iulia; «Teatru pentru suflet» – moment artistic susținut de elevi de la Școala Gimnazială «Mihai Eminescu» Alba Iulia; «Frumusețea tradiției» – moment artistic susținut de grupul vocal tradițional al Palatului Copiilor Alba Iulia. De asemenea, se va realiza o licitație pentru achiziția de tablouri și o tombolă cu premii, inclusiv biciclete. Ne dorim să fie sala plină, mai ales că atât elevii noștri, cât și cei care vor veni în spectacol de la celelalte unități de învățământ, se pregătesc intens pentru a o oferi publicului momente de neuitat. Așa că vă așteptăm la «Sărbătoarea primăverii»!”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Cristian Tudor Popescu, Florin Chilian, Liviu Stănescu și Costel Pătrășcan la Târgul de cArte Alba Transilvana

Publicat

în

La Târgul de cArte Alba Transilvana, Cristian Tudor Popescu, Florin Chilian, Liviu Stănescu și Costel Pătrășcan

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale din județul Alba este Târgul de cArte Alba Transilvana, care anul acesta își va deschide porțile în data de 10 mai 2024, începând cu ora 10:30.

Pe toată perioada desfășurării târgului, respectiv în perioada 10-12 mai 2024, organizatorii au pregătit pentru iubitorii de carte numeroase surprize din zona culturii scrise și nu numai.

Dacă prima zi de târg va fi încheiată cu o conferință susținută de Ana Blandiana și cu concertul trupei Bere Gratis, în cea de-a doua zi, 11 mai 2024, începând cu ora 10.00 vor avea loc în cadrul evenimentelor pentru copii atelierul de parenting BebeBiblioteca, concertul Școlii de Folk și atelierul de teatru de la Palatul Copiilor din Alba Iulia, Teatru și carte cu trupa Skepsis, ateliere de desen și facepainting și lansarea cărților pentru copii „Filip descoperă lumea” și „Comoara de pe strada bucuriei”. Dacă evenimentele pentru copii au loc pe tot parcursul zilei, la ora 14.00 vor începe lansările de carte ale editurilor Tritonic, Ecou Transilvan, Ars Longa și Humanitas. Pasionat de călătorii și fotografie, Liviu Stănescu va prezenta la Alba Iulia cartea sa de călătorie „Am fost la capătul lumii”, urmat la ora 17.30 de Costel Pătrășcanu cu cartea „Una pe noapte”. Cea de-a doua zi a Târgului de cArte Alba Transilvana se va încheia cu conferința „Eminescu – un personaj al lui Caragiale”  și o întâlnire cu cititorii a cunoscutului jurnalist Cristian Tudor Popescu. Seara se va încheia cu un concert susținut de cunoscutul muzician Florin Chilian.

Târgul de cArte Alba Transilvana este un proiect organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, având ca parteneri Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Filiala Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din Alba Iulia, grupul Skepsis și alte unități de învățământ și de cultură din județul Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba