Rămâi conectat

Știri

Vremea se încălzeşte, dar se menţine instabilă: Prognoza meteo pentru zilele următoare

Publicat

în

Vremea se încălzeşte în următoarele zile, dar rămâne instabilă. Vor mai fi ploi, vijelii şi grindină în speciale după-amiaza. Joi, valorile termice vor fi în creștere față de intervalul anterior astfel încât se vor situa în jurul celor caracteristice datei în majoritatea regiunilor.

În vestul, nord-vestul și centrul țării precum și în zonele de deal și munte vremea va fi instabilă și se va manifesta cu precădere după-amiaza și seara prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe  suprafețe mici 15…20 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăși 60…70 km/h, iar local și temporar și în restul teritoriului, cu precădere în vest, dar de scurtă durată și în timpul ploilor când poate lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra între 18…19 grade în estul Transilvaniei și pe litoral și 28 de grade în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 7 și 16 grade.

Vineri: Vremea va deveni caldă pentru această dată, local călduroasă după-amiaza în Câmpia Română. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 32 de grade, mai scăzute pe litoral, iar cele minime între 7 și 17 grade. Ziua, cerul va fi variabil cu unele înnorări și ploi slabe de scurtă durată în vest și la munte. Seara și noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat, iar local în jumătatea vestică a țării și pe arii restrânse în rest vor fi averse trecător însoțite de descărcări electrice şi izolat grindină. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de 80… 90 km/h, dar temporar şi în celelalte regiuni, în special în cele vestice și estice, unde rafalele vor fi de 60…70 km/h.

Sâmbătă: Vremea se va menţine caldă în cea mai mare parte a ţării, iar în estul Munteniei şi în jumătatea de sud a Moldovei va fi în continuare călduroasă; astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 30 de grade. În regiunile sudice, în centrul şi nord-estul teritoriului şi în zonele montane, după-amiaza şi noaptea, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, local vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat grindină. Pe alocuri, cantităţile de apă vor depăşi în timp scurt 15…25 l/mp. În restul teritoriului şi al intervalului, cerul va fi temporar noros, ploile se vor semnala pe suprafeţe restrânse, iar probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în regiunile sud-estice şi izolat, de scurtă durată, şi în celelalte zone, asociat averselor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 și 17 grade, scrie romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

La Alba Iulia, acțiuni de curățare și marcaj pentru locurile de parcare: Care sunt zonele vizate

Publicat

în

Acțiuni de curățare și marcaj pentru locurile de parcare din Alba Iulia: Care sunt zonele vizate

La Alba Iulia, continuă lucrările de curățare și marcaj a locurilor de parcare. La început de săptămână, sunt vizate circa 70 de poziții de pe străzile Brădișor și Dr. Ioan Rațiu. Anunțul a fost făcut de viceperimarul Emil Popescu, pe pagina de Facebook.

Curățarea locurilor de parcare de resturi vegetale revine prin contract persoanelor care au închiriat perimetrele respective, iar pentru buna desfășurare a lucrărilor, cetățenii au fost anunțați prin pliante plasate pe parbrizele mașinilor.

Continuă acțiunile de curățare si marcaj pentru locurile de parcare din Alba Iulia. Astăzi sunt programate circa 70 de poziții, aflate pe strada Brădișor și o parte din strada Dr. Ioan Rațiu.

Poliția Locală supraveghează buna desfășurare a lucrărilor și, încă de aseară, a anunțat acest demers prin intermediul unor pliante plasate în parbrizele mașinilor.

Reamintesc faptul că, în anumite situații, există întârzieri cauzate de faptul că locurile de parcare trebuie curățate de resturi vegetale șamd, deși obligația le revine, prin contract, persoanelor care au închiriat aceste perimetre, a precizat viceprimarul Emil Popescu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Amenzi de aproape 24.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool

Publicat

în

Amenzi de aproape 24 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 387 de persoane și au fost verificate 221 de autovehicule.

Au fost constatate 157 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 23.865 de lei.

Au fost efectuate 55 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 10 permise de conducere, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic

Publicat

în

Cuvântul DOR, specific poporului nostru român, mioritic, greu de tradus în alte limbi

Psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc,  explică ce amalgam de sentimente reunește acest cuvânt unic, care nu are corespondent nicăieri în lume. Spre deosebire de alte națiuni, românii pot spune că le este dor. Ce este dorul și de ce nu se poate traduce în alte limbi?

Mereu au considerat că dragostea lor este mai mare decât a altora, iar expresia în sine este considerată intraductibilă în alte limbi. Indiferent dacă sunt din zona Ardealului, Transilvaniei, Olteniei sau Moldovei, românii folosesc la unison expresia “Mi-e dor!”. Este una dintre puținele expresii lingvistice folosite în mod uzual și frecvent în toate părțile țării și este pronunțabilă în toate dialectele limbii noastre.

Românii aflați peste hotare au încercat să traducă expresia pentru a fi înțeleasă de locuitorii altor națiuni, dar în zadar; au constatat că în alte limbi nu există decât verbul “a lipsi” si expresia “Îmi lipsești!”… Românii sunt singurii care folosesc un substantiv, și anume dorul, pentru ceea ce în alte limbi este exprimat doar prin verbe. Românii au particularizat atât de mult acest sentiment și i-au dat așa o mare semnificație emoțională și lingvistică tocmai pentru că au trăit din plin lipsurile de tot felul. Încă din cele mai vechi timpuri au fost privați de independență, de libertate sau de alte drepturi, iar lipsa intensă și acută a mulțumirii sufletești a creat cuvântul dor.

Sentimentul de dor este însă mai mult decât simpla lipsă. În dor sunt amestecate sentimente de bucurie, tristețe, melancolie, patimă, nostalgie ori jale. Etimologic vorbind, cuvântul dor vine din latinescul dolus, care înseamnă durere. Alte limbi cu origini latine au, în ziua de astăzi, variații ale acestui cuvânt, însă niciuna nu are un echivalent al dorului. Limba franceză are termenul deuil, care provine din aceeași rădăcină latinească, dar se traduce prin doliu, nu prin dor. Limba spaniolă are termenul dolor, cu aceeași origine veche, dar nici acesta nu se traduce prin dor, ci prin durere.

Dorul din punct de vedere psihologic

Din punct de vedere psihologic, dorul este un sentiment universal. Orice om care s-a atașat de cineva trăiește dorul. Românii sunt însă singurii care au un cuvânt specific pentru a denumi acest amalgam de trăiri. Oamenii pot experimenta mai multe tipuri de dor. Este vorba de dorul provenit din atașament, dorul din cauze romantice și erotice, dorul de țară. Altfel spus, oamenii pot simți dorul atât față de o altă persoană, cât și atunci când le lipsesc situații de viață din trecut.

Dorul resimțit din atașament

Atașamentul este unul dintre cele mai puternice sentimente umane. E nevoie de atașament și timp petrecut cu o persoană pentru a putea spune apoi că îți este dor. Fiecare dintre noi a observat că dacă petreci mult timp cu cineva, dorul apare odată cu separarea. E ca și cum integrezi interacțiunea cu acel om în personalitatea ta. Gesturile simple și situațiile asociate cu persoana respectivă generează un dor puternic. Acest dor poate pune stăpânire pe tine în totalitate și atunci, nu poți munci, nu ai poftă de mâncare, nici de socializare.

Dorul resimțit din cauze romantice sau erotice

Dorul din motive romantice sau erotice este ca o sete permanentă de celălalt, atunci când îți lipsește. Are la bază rațiuni chimice, pentru că substanțe din spectrul hormonal numite neuromediatori sunt secretate de creier și dau această dispoziție psihologică de dor romantic. Dorul romantic poate să apară chiar și atunci când persoana iubită este lângă tine, nu doar când este la distanță. Femeile simt un dor puternic față de bărbatul pe care îl iubesc. Dorul femeilor este unul generalizat și se referă nu doar la apropierea fizică, ci si la prezența spirituală a bărbatului. Și dorul bărbaților poate fi la fel de intens, doar că este mai puțin exprimat în cuvinte. Se mai poate întâmpla ca bărbaților să li se facă dor de anumite părți ale femeii, nu de ea în totalitate. Simțul mirosului este un mare generator de dor. Nimeni nu poate spune că nu a fost încercat de acest dor de natură chimică atunci când a fost învăluit de un miros asemănător cu acela al persoanei iubite.

Dorul de țară

Dorul de țară este una dintre cele mai complexe forme de dor. Nu implică o singură persoană, ci un întreg sistem de factori. Dorul de țară este simțit în special de către românii plecați din țară pe perioade lungi; lor le lipsesc atât acut, cât și cronic părinții, casa părintească, prietenii, le vin în minte momentele frumoase petrecute în țară și totul se suprapune peste vicisitudinile vieții printre străini. Altfel spus, dorul de țară nu se referă la țara în sine și nu are la bază instinctul patriotic, ci persoanele dragi lăsate în urmă și situațiile de viață bazate pe apropiere emoțională. Viața departe de țară este percepută ca fiind frumoasă doar la început, însă după o vreme, dorul de țară devine foarte chinuitor.

Ce mecanism duce la apariția dorului și… cum să scapi de dor

Pentru a îți fi dor e nevoie să te implici emoțional. Să acorzi timp, să oferi afecțiune, să faci lucruri frumoase și să trăiești momente memorabile. E nevoie să ai o viață emoțională de o diversitate mare și cu nuanțe multe. Există însă și oameni care nu au o cultură emoțională și nu știu cum să își exprime dorul. Aceștia sunt mai anxioși, mai nervoși, spun doar că nu se simt bine, că este ceva în neregulă cu ei ori că au o stare de indispoziție. De fapt, este un dor neconștientizat sau mascat, care consumă personalitatea. Intensitatea dorului poate fi ținută în frâu prin expunere periodică la factorul care îl generează. Cu alte cuvinte, dorul de țară se mai detensionează dacă oamenii vin acasă la intervale mulțumitoare de timp, iar celalalte tipuri de dor se detensionează prin interacțiune cu persoana care generează dorul. Dacă acest lucru nu mai este posibil, dorul poate atinge o intensitate asemanătoare suferinței. Oamenii care trec prin asta declară frecvent “Mi-aș dori să nu-mi fie dor!”. Însă a nu-ți fi dor presupune să nu te implici emoțional, să nu conviețuiești cu nimeni, să nu acorzi timp sau încredere nimănui. Mai poți reduce intensitatea dorului prin mutarea atenției pe situații banele de zi cu zi, astfel încât să nu te mai gândești la ceea ce generează dorul. Cu alte cuvinte, e bine să ai mereu mintea ocupată cu ceva, pentru ca dorul să nu pună stăpânire totală pe ea…

Sursa:libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba