Rămâi conectat

Știri

Vremea rămâne rece, nu scăpăm de ploi: Prognoza meteo pentru următoarele zile

Publicat

în

Vremea rămâne rece, deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară faţã de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult noros în jumãtatea de est a ţãrii, unde pe arii restrânse, ziua, vor fi precipitaţii slabe sub formã de ploaie, iar la munte mixte.

MIERCURI: Vremea va fi rece, deşi valorile termice vor marca o creştere uşoarã faţã de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult noros în jumãtatea de est a ţãrii, unde pe arii restrânse, ziua, vor fi precipitaţii slabe sub formã de ploaie, iar la munte mixte. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare, iar condiţiile de ploaie reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în prima parte a intervalului la munte, în special pe creste, precum şi în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, zone în care la rafalã se vor atinge viteze cuprinse în general între 50 şi 60 km/h. Temperaturile maxime se vor situa în general între 10 şi 20 de grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade, mai ridicate pe litoral, spre 10 grade, dar şi mai scãzute în estul Transilvaniei, unde vor fi în jurul a -3 grade. În zonele de deal şi depresionare pe arii restrânse va fi brumã.

JOI: Vremea va continua sã se încãlzeascã în cea mai mare parte a ţãrii, dar valorile termice diurne vor fi în continuare mai scãzute decât în mod normal la aceastã datã. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi vor fi averse, dupã-amiaza şi seara în Banat, Crişana, Oltenia, vestul Maramureşului şi al Transilvaniei, iar noaptea în toatã Transilvania, Maramureş, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei şi local în Moldova. Izolat se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate. La munte, la altitudini mari, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor situa între 13 şi 21 de grade, iar cele minime între 4 şi 12 grade.

VINERI: Vremea va fi în general instabilã. Mai ales pe parcursul zilei cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi se vor semnala averse şi descãrcãri electrice pe arii relativ extinse, exceptând Oltenia, unde vor fi locale. Izolat se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate. Pe crestele montane precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în prima parte a intervalului la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţãrii, dar trecãtor şi în rest, în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 22 de grade, iar cele minime între 3 şi 11 grade.

TENDINŢĂ SÂMBĂTĂ : Vremea se va încãlzi. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate şi local averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, ziua în regiunile nordice, estice, sud-estice, centrale şi la munte, iar noaptea în cele de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade.

DUMINICĂ, LUNI şi MARŢI – Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicatã în majoritatea regiunilor, potrivit romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Sfânta Mercurie, Miercurea din Săptămâna Luminată: Tradiții și superstiții

Publicat

în

Sfânta Mercurie, Miercurea din Săptămâna Luminată: Tradiții și superstiții

Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului este numită Săptămâna Luminată. În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști. Cei botezați erau numiți „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna de după Paști.

Sunt persoane care afirmă că de la purtarea hainelor albe, această săptămâna a primit numele de Săptămâna Luminată.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „hărți”. Biserica ne oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioadă cuprinsă între Învierea Domnului și Duminică Tuturor Sfinților (prima după Rusalii), avem „dezlegare la peste”.

De la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni. Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălțarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor: „Îngerul a strigat …”, iar credincioșii se salută cu cuvintele: „Hristos a înviat!” și răspund: „Adevărat a înviat!”

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea şi nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice. Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă. O veche tradiție aminteşte că femeile care nu respectă tradiția vor atrage în casa lor ghinioanele, iar în familia respectivă, gospodina nu va avea ” ce să pună pe masă” tot anul.

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile Paști, de Rusalii, conform creștinootodox.ro.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia

Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi  CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.

Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.

Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).

Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.

Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.

Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți

Autoritățile locale și județene au verificat, zilele trecute, stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi, comuna Meteş.
Investiţia va transforma această unitate de învăţământ într-una modernă, care poate rivaliza cu oricare alta din mediul urban, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Aceștia au precizat că finanţarea merge spre lucrările la clădire, pornind de la refacerea reţelelor electrice și a pardoselilor, schimbarea uşilor, izolaţii și copertine, până la sistemul de iluminat cu LED şi senzori de prezenţă.
O altă linie de finanţare prin PNRR presupune achiziţia de mobilier şcolar și de echipamente digitale pentru organizarea învăţării în mediul virtual.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba