Rămâi conectat

Știri

Vreme răcoroasă și ploi în aproape toată țara, în zilele următoare: La munte sunt așteptate ninsori

Publicat

în

Vreme răcoroasă și ploi în aproape toată țara, în zilele următoare, anunță meteorologii

Astăzi, vremea va fi răcoroasă în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în rest valorile termice se vor situa în jurul celor normale în această perioadă şi vor fi local chiar mai ridicate decât acestea îndeosebi în Lunca Dunării

În regiunile din jumătatea de sud a țării, cerul se va înnora treptat şi va ploua local; vor fi mai ales averse însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros, iar ploile se vor semnala pe spaţii mici. Vântul va sufla slab și moderat, izolat cu intensificări la munte, în sud şi în sud-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 15 și 25 de grade, iar cele minime între 3 grade în depresiuni și 17 grade pe litoral. Izolat se va forma ceață.

Marți, vremea va fi răcoroasă în cea mai mare parte a ţării, iar în nord şi centru local rece pentru această perioadă. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 12 și 23 de grade, iar cele minime se vor situa între 2 și 12 grade. Cerul va fi temporar noros şi izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în estul teritoriului. Dimineața, pe alocuri se va forma ceață.

Miercuri, vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 1 și 10 grade.

De joi până sâmbătă, valorile termice vor fi în creștere și vor ajunge să se situeze în jurul normelor perioadei. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în a doua jumătate a intervalului, îndeosebi în regiunile nordice, scrie romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba