Rămâi conectat

Știri

Vom avea o săptămână cu ploi şi vreme rece: Vremea se va încălzi în weekend

Publicat

în

Meteorologii anunţă vreme de toamnă, cu temperaturi reci şi ploi. La munte se va forma lapoviţă, iar în zonele înalte va ninge în cantităţi însemnate. Spre sfârşitul săptămânii se va încălzi din nou.

Luni, vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată, cu maxime cuprinse între 12..13 garde in Bucovina și 19 grade in sudul Olteniei și al Munteniei minime între 2 grade în estul Transilvaniei și 10 grade pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi pe arii relativ restrânse în vest, nord și în centru, iar la începutul zilei și în sud-vest. În cursul nopții, pe crestele montane vor fi posibile precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare, mai ales ziua, în regiunile sud-estice și doar cu totul izolat în rest. În zonele joase, dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață.

Marți, regimul termic diurn va fi caracterizat de valori aproipate de mediiile climatologice ale perioadei, exceptând sudul și sud-estul unde vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit. Ziua, cerul va fi variabil la parțial noros și doar pe arii restrânse, în zona montană, vor fi ploi slabe, trecătoare. În cursul serii și al nopții, nebulozitatea se va extinde în majoritatea zonelor începând din nord-vest și va ploua în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în zona montană, în special la altitudini mari vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În a doua parte a intervalului, vântul se va intensifica treptat în majoritatea regiunilor, viteze mai mari, de peste 65…70 km/h, urmând a se înregistra la munte, dar local și în nord-vest și centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 grde in nordul ţării si 21 de grade in Lunca Dunarii, iar cele minime, mai ridicate decât cele normale ale datei, între 2 și 12 grade.

Miercuri, vremea se va răci față de intervalul anterior, mai accentuat în Transilvania. Vântul va avea intensificări susținute în toată țara, cu viteze mai mari în cursul zilei când se vor atinge 55…70 km/h și local 75…85 km/h. Cerul va avea înnorări și îndeosebi în prima parte a intervalului vor fi ploi temporare pe arii relativ extinse. În zona de munte, în special la peste 1500 de metri, vântul va sufla tare și vor fi precipitații predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, iar cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 grade in estul Transilvaniei și 19 grade in Lunca Dunarii, iar minimele între -4 și 7 grade.

Joi, vremea va continua să se răcească, devenind ușor mai rece decât în mod normal. Cerul va avea înnorări în regiunile din jumătatea nordică a țării unde local și trecător va mai ploua, iar în rest va fi variabil – cu probabilitate scăzută pentru ploi slabe, izolate. În zona montană precipitațiile vor continua să fie mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, însă slabe cantitativ. Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general mai mici decât în ziua precedentă, cu excepția zonei montane unde va continua să sufle tare. Vor fi temperaturi maxime cuprinse între 5 și 14 grade, cu cele mai ridicate valori în sud, iar minimele se vor încadra în general între -3 și 6 grade.

Vineri – Dumincă: Valorile termice vor crește de la o zi la alta, iar vremea va deveni caldă în majoritatea regiunilor. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în regiunile vestice.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Publicat

în

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).

Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).

Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Amenzi de aproape 23.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool au fost

Publicat

în

Amenzi de aproape 23 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 307 persoane și au fost verificate 208 autovehicule.

Au fost constatate 137 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 22.995 de lei.

Au fost efectuate 60 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Câmpeni: Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor

Publicat

în

Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la Câmpeni

Marți 14 mai s-a inaugurat oficial, la Câmpeni, un Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba care va funcționa în incinta sediului Poliției Orașului Câmpeni, strada Libertății, numărul 3.

Dacă până acum aici de desfășurau doar activități de preluare și eliberare documente pe linie de înmatriculări auto, de marți, cetățenii din Câmpeni dar și din alte localități din Apuseni vor putea beneficia și de alte servicii.
La sediul din Câmpeni se vor desfășura activități de înmatriculări, transcrieri, radieri sau autorizări provizorii în circulație a autovehiculelor cât și preschimbări de permise de conducere a căror valabilitate administrativă a expirat, furate, pierdute sau deteriorate.
De asemenea, tot la Câmpeni, candidații se vor putea planifica la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere auto, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la sediul central din municipiul Alba Iulia.
De aceste servicii vor putea beneficia circa 60 de mii de locuitori din zona Munților Apuseni (aproximativ 16 % din populația județului Alba).
De asemenea, încă un lucru bun pentru cetățeni este faptul că investigațiile medicale pentru fișele auto pot fi efectuate la Spitalul Orășenesc Câmpeni, în fiecare zi de miercuri între orele 10.00 și 14.00.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba