Rămâi conectat

Știri

Vin ninsori şi temperaturi de minus 18 grade, la finele săptămânii

Publicat

în

Meteorologii anunță zile friguroase cu ninsori în cea mai mare parte a ţării. În a doua parte a săptămânii, vremea va deveni rece, local geroasă în cursul nopților și dimineților. Vin ninsori însoţite de temperaturi ce pot ajunge chiar şi minus 18 grade. 

„Vorbim până miercuri dimineaţă de o informare meteorologică ce vizează precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, mai ales în jumătatea de sud, unde se vor cumula cantităţi de 10-15 litri pe metrul pătrat. De asemenea, în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură şi local în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.
Vântul va putea avea intensificări pe litoral, cu rafale între 40 până la 50 de kilometri pe oră”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, la România TV.

„În primele zile ale acestei săptămâni, temperaturile minime se vor situa în general între minus 8 şi minus 10 grade Celsius în zonele depresionare, cel mult 1-2 grade Celsius în zona litoralului. Maxime până la 5-6 grade în partea de sud-est a ţării

Sfârşitul săptămânii aduce într-adevăr o răcire în ceea ce priveşte vremea pentru că o masă de aer rece va staţiona cel puţin pentru următoarele zile până spre finele celei de-a doua decade a lunii ianuarie. În zonele depresionare vorbim de temperaturi cu minus 15, minus 18 grade Celsius şi cel mult minus 5 grade Celsius în zona litoralului”, a spus directorul ANM.
Care e cea mai scăzută temperatură din istoria României

Meteorologii spun că temperatura de minus 18 Celsius nu este una record. „Nu este o temperatură record, mai ales că minima absolută a temperaturii aerului în ţara noastră s-a înregistrat în 25 ianuarie 1942 – minus 38,5 grade Celsius.”

Suntem departe de această valoare, dar, după perioada foarte călduroasă de la începutul lunii ianuarie, din prima săptămână, într-adevăr acest episod ne confirmă faptul că suntem în luna ianuarie şi putem să avem astfel de valori mai coborâte cu perioade de ger semnificative, ceea ce este normal pentru o lună ianuarie în ţara noastră”, a explicat meteorologul Elena Mateescu.
Când revine vremea frumoasă?

Meteorologii spun că vom avea parte de frig şi ninsori în următoarele şapte zile, iar apoi temperaturile vor creşte.„Durează cel puţin spre finele celei de-a doua decade a lunii ianuarie, după care, aşa cum arată informaţiile la acest moment, discutăm din nou de temperaturi în creştere de la o zi la alta. După data de 18-19 ianuarie, începem să avem valori de 10-12 grade la nivelul maximelor în partea de vest a ţării”, a afirmat directorul ANM.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Recepție a lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei

Publicat

în

Transapuseana, recepție a lucrărilor pe lotul 1

Vineri 26 aprilie a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei, care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri.

Anunțul a fost făcut de Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

„O investiție pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 și de „jos pălăria!”. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean, transmit că am respectat, termenul de finalizare a lucrărilor”, a precizat Marius Hațegan.

Lungimea totală a drumului modernizat este de 78,42 kilometri.

Autoritățile județene afirmă că modernizarea Transapusenei este importantă pentru județul Alba, dar și pentru România, întrucât va îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și va facilita accesul la arealele turistice din zonă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Teren multisport în cartierul Recea din Alba Iulia: Autorizație de construire

Publicat

în

Alba Iulia: Autorizație de construire pentru un teren multisport în cartierul Recea

A fost semnată autorizația de construire, în cartierul Recea din Alba Iulia, a unui complex ce va cuprinde un teren multisport, dar și locuri de joacă, inclusiv cu dotări speciale pentru copiii cu dizabilități.
Atât terenul cât și locul special de joacă sunt rezultatul propunerilor albaiulienilor, în cadrul procesului de bugetare participativă.
Terenul multisport va fi unul sintetic, amenajat și dotat corespunzător pentru practicarea mai multor sporturi, iar în întregul complex vor fi plantate vegetație, arbuști și arbori.
În acest moment se lucrează la caietul de sarcini, urmând ca lucrările să fie scoase în cel mai scurt timp la licitație, valoarea totală estimată a investiției fiind de 3,34 milioane lei.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

29 aprilie: Ziua Veteranilor de Război în România

Publicat

în

Zi dedicată în România veteranilor de război

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

Aceasta a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, în anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

În Războiul de Independenţă (1877-1878) au murit 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, potrivit site-ului oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, www.veterani-ww2.ro. Ulterior, în Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, respectiv peste 880.000 de militari, a fost necesară jertfa a peste 410.000 de soldaţi (peste 335.000 de morţi şi dispăruţi şi peste 75.000 de invalizi), în vederea atingerii obiectivului, respectiv acela al eliberării şi al reîntregirii naţionale. Luptele duse pe teritoriul ţării au făcut, de asemenea, circa 650.000 de morţi în rândul populaţiei civile. În cel de-al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi, potrivit informaţiilor prezentate în albumul „100 de ani de viaţă, 100 de ani de istorie”, publicat cu prilejul Centenarului Marii Uniri, pe site-ul www.mapn.ro. La data publicării acestui volum, în 2018, mai erau în viaţă aproximativ 8.300 de veterani de război, circa 250 de văduve de război şi în jur de 63.000 de văduve de veterani de război.

Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea, la articolul 2, că: „Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul amintit anterior. Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă.

De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate diferite legi, prin care participanţii la campanii şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii. Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial care au fost decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, li s-au creat condiţii speciale de pensionare, potrivit volumului „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.

Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

sursa: agerpres.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba