Rămâi conectat

Știri

Ultima săptămână din octombrie începe cu frig: Cum va fi vremea în următoarele zile

Publicat

în

Ultima săptămână din octombrie începe cu frig în toată ţara

Vremea va fi rece în primele două zile ale săptămânii, dar de miercuri temperaturile vor reveni la normal, urmând să se situeze în jurul normelor climatologice ale perioadei

Luni, vremea va fi rece pentru această perioadă în special în cursul nopții. Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 și 7 grade, mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi mai mult senin în regiunile intracarpatice și variabil în rest, cu înnorări temporare în cursul zilei în Dobrogea și în dealurile Olteniei și Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, unde se vor atinge viteze de 55…60 km/h, iar trecător și în zona Carpaților Meridionali. Dimineața și noaptea, în zonele joase se va semnala ceață.

Marţi, vremea se va menține rece în cea mai mare parte a țării, în special în timpul nopții. Temperaturile maxime se vor situa între 9 și 16 grade, iar cele minime între -7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 10 grade pe litoral. În Dobrogea, sudul Moldovei, Muntenia și parțial în Oltenia, norii de nivel jos vor persista în cea mai mare parte a intervalului, iar cu totul izolat în cursul zilei vor fi condiții de burniță sau ploaie slabă. În celelalte regiuni, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, în regiunile estice și în zona Carpaților Meridionali. Dimineața și noaptea, pe alocuri în zonele joase va fi ceață.

Miercuri, în ţară, valorile termice diurne se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în zonele joase din sudul și sud-estul țării, unde izolat vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 10 și 17 grade, iar cele minime între -6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 10 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief, va fi ceață.

Joi, în ţară, valorile termice vor fi în continuare apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sudice și sud-estice, însă condițiile de burniță sau ploaie slabă, vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor situa între 11 și 17 grade, iar cele minime între -6 grade în estul Transilvaniei și 9 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief, va fi ceață, scie romaniatv.net.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

15 mai, Ziua bujorului românesc: Floarea națională a României prezentă în folclorul românesc, în literatură, pictură și în motivele tradiţionale ale portului popular

Publicat

în

15 mai, Ziua bujorului românesc, floarea naţională a României

În octombrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională. „Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României.

În cultura orientală chineză, bujorul e considerat regele florilor, iar în Japonia, în trecut, doar familiile înstărite aveau dreptul să-l cultive în grădina proprie. De curând, în România, a fost propus ca acesta să devină „floare naţională”.
În Transilvania, Moldova sau Dobrogea i se mai spune busuioc roşu, palma-Maicii-Domnului, rujioară sau băbărujă. Sunt toate denumiri populare, arhaice, pentru a desemna bujorul românesc.
La începutul secolului al XIX-lea, Bujor era numele unui haiduc, numit astfel după culoarea aprinsă a părului. În cultura populară, bujorul este adesea asociat cu dorul, cu frumuseţea fizică sau cu dragostea. Îl întâlnim în versurile lui Eminescu, ale lui Coşbuc sau Alecsandri, dar şi în unele dintre poeziile publicate de Caragiale în Moftul Românesc (nr. 17, 1893).

În folclor, există credinţa că în petalele bujorului sunt ascunse spirite răutăcioase. Totuşi, în satele româneşti, la jumătatea lunii mai, ţăranii petrec la „Sărbătoarea bujorului”, în cadrul căreia oamenii aduc un omagiu naturii, dar şi frumuseţii spirituale şi fizice a mândrelor şi tinerilor feciori.

”Bujorul românesc” a fost adoptat de Asociația CAMARAZII ca simbol de reprezentare la evenimentele în care se marchează eroismul ostașilor Armatei Române și sângele vărsat pe câmpurile de bătălie. ”Bujorul românesc” a fost rezervat de Asociație la OSIM, ca marcă figurativă individuală, fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Publicat

în

Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).

Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).

Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Amenzi de aproape 23.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool au fost

Publicat

în

Amenzi de aproape 23 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 307 persoane și au fost verificate 208 autovehicule.

Au fost constatate 137 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 22.995 de lei.

Au fost efectuate 60 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba