Sport
Trei medalii de aur și două de bronz pentru CS Unirea Alba Iulia la Campionatele Naționale de Orientare în alergare
Trei medalii de aur și două de bronz pentru CS Unirea Alba Iulia la Campionatele Naționale de Orientare în alergare: Ionuț ZINCĂ – ”regele” probelor individuale la masculin
În perioada 5-8 septembrie, în zonele din împrejurimile orașului Cavnic și în Baia Mare, s-au desfășurat finalele Campionatelor Naționale de Orientare în alergare, competiții la care au fost prezenți și sportivii de la CS Unirea Alba Iulia.
Au fost 4 zile de competiții, la finalul fiecăreia fiind decernate medaliile și titlurile de campioni naționali în probele de Medie distanță, Lungă distanță, Ștafetă și Sprint.
Confruntarea elitei masculine a fost dominată categoric de către uniristul Ionuț ZINCĂ care a terminat victorios în toate cele 3 probe individuale, devenind astfel triplu campion național.
La zestrea de medalii s-au mai adăugat încă două medalii de bronz obținute de către Tamas BOGYA, în proba de medie distanță și echipa CS Unirea Alba Iulia, la proba de Ștafetă (în componență MILEA Radu, BOGYA Tamas, ZINCĂ Ionuț).
Este de menționat că atât Ionuț cât și Tamas au reprezentat România la două competiții internaționale de anvergură respectiv Campionatele Europene de Orientare – Seniori, în Ungaria și Campionatele Sud- Est Europene, în Turcia, ambele desfășurate luna trecută.
Mai jos, podiumul elitei masculine pe probe:
Medie distanță:
1. Zincă Ionuț – CS Unirea Alba Iulia 34:30
2. Blejdea Alexandru – CS Universitatea Craiova 35:34
3. Bogya Tamas – CS Unirea Alba Iulia 39:38
Medie distanță:
1. Zincă Ionuț – CS Unirea Alba Iulia 93:33
2. Țîntar Mihai Andrei – Universitatea Craiova 102:54
3. György Szabolcs – C.S. TranSilva Cluj 106:46
Sprint:
1. Zincă Ionuț – CS Unirea Alba Iulia 15:58
2. Vădean Cătălin – CS Știința Electro Sistem Baia Mare 16:10
3. Jancsik Endre – C.S. TranSilva Cluj 17:31
Ștafetă:
1. CSU CRAIOVA 138:41
2. CS TRANSILVA CLUJ 139:10
3. CS UNIREA ALBA IULIA 142:39
Sport
Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret
Medalie de bronz pentru secția de taekwondo a CS Unirea Alba Iulia, la Campionatul European de Tineret
Alecsandru Boloage, luptător legitimat la CS Unirea Alba Iulia și pregătit de instructorul Alin Moldovan, a obținut medalia de bronz la Campionatul European de Tineret, desfășurat în 16 martie la București.
Alecsandru Boloage are 17 ani și a concurat la categoria de greutate – 63 de kilograme. El s-a clasat pe locul 3 la Campionatul European de Tineret după ce a obținut 3 victorii în fața unor sportivi din Cipru și Turcia.
Alecsandru Boloage practică taekwondo de peste 8 ani, fiind pregătit de instructorul Alin Moldovan. În această perioadă, el a obținut mai multe medalii la competiții naționale și internaționale, reușind să-și mențină parcursul ascendent, fiind unul dintre tinerii sportivi cu mare potențial din județul Alba.
De asemenea, în aceeași perioadă, a avut loc competiția București Open 2025. La această competiție, sportivii secției de taekwondo ai CS Unirea Alba Iulia au obținut 3 medalii, după cum urmează:
Vas Karina – locul 2;
Grapa Andrei – locul 3;
Alecsandru Boloage – locul 3.
„Mulțumesc Federației Romane de Taekwondo, în special domnului președinte Constantin Apostol, pentru efortul depus în desfășurarea competiției și pentru șansa dată sportivului nostru de a participa. De asemenea, în spatele acestor rezultate se află sprijinul constant al conducerii CS Unirea Alba Iulia. Medalia de bronz obținută de Alecsandru la competiția europeană vine ca o recunoaștere a eforturilor sale și a potențialului său de a deveni un nume important în lumea sportului de performanță. Îi felicit și pe Karina și Andrei, pentru rezultatele obținute. Avem mult de muncă în continuare”, a transmis Alin Moldovan
Sport
Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi
Pasionații de șah, întâlnire cu maestrul internațional Mihnea Costachi
Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, care sunt pasionați și practicanți ai șahului, au avut posibilitatea de a-l cunoaște pe șahistul albaiulian Mihnea Costachi, maestru internațional.
Acesta le-a prezentat elevilor câteva exerciții de șah, cu diferite niveluri de dificultate, care să-i ajute să gândească rapid cele mai bune mutări pe care să le facă în partidele viitoare.
Tânărul maestru internațional le-a oferit elevilor militari și câteva sfaturi pentru abordarea cu succes a următoarelor competiții de profil: concentrare, gestionarea eficientă a timpului și a emoțiilor.
„Sunt onorată de întâlnirea cu maestrul internațional Mihnea Costachi și sunt convinsă că lecțiile și sfaturile primite de la acesta mă vor ajuta să îmi îmbunătățesc jocul de șah și să obțin rezultate cât mai bune”, a spus elev fruntaș Bianca Salati-Dragoș.
Șahiștii se pregătesc sub coordonarea locotenentului Alexandru Simion, reușind să obțină premii frumoase la concursurile de șah la care participă.
Sport
Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025: Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21
Prima medalie la judo pentru CS Unirea Alba Iulia în 2025. Laura Bogdan – AUR la Campionatul Național U21
Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia obține, prin sportiva Laura Alexia Bogdan, medalia de aur la Campionatul Național Individual U21, desfășurat în 7-9 martie la București. Aceasta este prima medalie obținută de către secția de judo a CS Unirea Alba Iulia în acest an.
Laura Bogdan a concurat la categoria de greutate – 48 de kilograme și a câștigat toate cele 3 meciuri pe care le-a avut de disputat.
Judoka Laura Bogdan este elevă a Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia (director Daniela Mateica) și o sportivă care a reușit să demonstreze că atunci când munca se îmbină cu disciplina și seriozitatea, succesul se obține în timp.
Sportivii secției de Judo sunt pregătiți de către profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian. Campionatul Național Individual U21 a fost organizat de către Federația Română de Judo și Agenția Națională pentru Sport.
Mult succes sportivilor CS Unirea Alba Iulia la viitoarele competiții!