Știri
Taximetriștii din Alba Iulia, în vizorul politiștilor rutieri
Poliţiştii din Alba Iulia au verificat 62 de taximetrişti, cu privire la modul în care respectă normele legale specifice acestei categorii de transportatori. 22 au fost amendaţi.
La data de 17.05.2017, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Mincă Alba, au desfăşurat, în municipiul Alba Iulia, o acţiune ce a avut drept scop verificare modului în care este respectată legislaţia rutieră şi cea specifică transportului de persoane, în regim taxi.
Cu ocazia acestei acţiuni, au fost controlate 62 de taximetre, iar, pentru nereguli constatate, faţă de 22 de taximetrişti a fost luată măsura sancţionării contravenţionale. Dintre amenzi, 9 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia pe drumurile publice, 5 pentru nerespectarea normelor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, iar 8 au fost aplicate la Legea 38 din 2003 privind taximetria.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 3.410 lei.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte:
Obligaţiile clientului:
Să solicite, să preia și să păstreze bonul client la coborârea din taxi.
Să plătească serviciile prestate de taximetrist, în limita sumei de pe bonul fiscal.
Să acorde sprijin taximetristului în cazul agresării acestuia în timpul efectuării transportului și să anunțe imediat polițiștii în legătură cu aceste evenimente.
Să sesizeze primăria localității de autorizare și filiala județeană a Oficiului de Protecție a Consumatorilor, după caz, în legătură cu practici neconforme ale taximetristului, sau care au creat prejudicii ori rabat de la calitatea serviciilor.
Să nu ocupe scaunul de lângă taximetrist, dacă există loc disponibil pe bancheta din spate.
Obligaţiile taximetristului:
Să aibă un comportament civilizat și preventiv în relația cu clientul, respectând conduita de bună practică, conform prevederilor din Cartea taximetristului.
Să respecte solicitările legale ale clientului.
Să elibereze bonuri fiscale la finalul cursei, pe baza cărora va încasa contravaloarea prestației efectuate.
Să nu pretindă ca plată pentru prestația efectuată decât suma din bonul fiscal.
Să transporte clientul la destinație pe traseul optim sau pe traseul solicitat.
Să nu execute activitate de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat și lampa taxi în funcțiune pentru poziția de operare respectivă.
Știri
Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3
Alba Iulia, orașul cu cei mai mulți șomeri din Alba, la finele lui februarie 2024: Municipiile Blaj și Sebeș completează top 3
Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2024 în judeţul Alba a fost de 5533 persoane, în scadere cu 202 persoane (-3,5%) comparativ cu luna anterioara și cu 262 persoane (-4,5%) comparativ cu luna februarie 2023; femeile reprezentau la această dată 48,8% din numărul total al şomerilor ( 2698 femei).
Din totalul de 5533 someri, 1838 someri (33,2%) sunt in mediul urban si 3695 (66,8%) sunt in mediul rural, fata de luna anterioara numarul somerilor a scazut cu 1,6% in mediul urban si cu 4,5% in mediul rural.
Cel mai mare număr de şomeri din înregistrat la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Alba a fost în Alba Iulia (452 persoane) urmat de Blaj (360 persoane), Sebeș (200 persoane) si Campeni (183 persoane). In mediul rural , comunele cu cel mai mare număr de şomeri înregistraţi sunt: Jidvei (357 persoane), Cetatea de Balta (340 persoane), Sona (206 persoane), Craciunelu de Jos (198 persoane), Scărişoara (145 persoane), Rosia Montana (136 persoane), Bistra (135 persoane), Albac (118 persoane), Avram Iancu (115 persoane) si Sasciori (105 persoane). Comunele cu cel mai mic numar de someri sunt: Bucerdea Granoasa si Ohaba (1 persoana), Ocolis (3 persoane), Intregalde (4 persoane), Ceru Bacainti si Mogos, (5 persoane), Ponor si Stremt (7 persoane), Dostat (9 persoane), iar in comuna Cut nu se inregistreaza nici un somer.
Ponderea numărului de şomeri înregistraţi în totalul populaţiei cu vârstă de muncă (bărbați 16-65 ani și femei 16-62 ani ), în luna februarie 2024 a fost de 2,5% (2,5% femei). Dintre oraşe, cu cele mai mari ponderi se remarcă: Câmpeni (4,2%), Blaj (3,0%), Baia de Aries (2,7%) si Abrud (2,4%), iar cu cele mai mici ponderi orașele Cugir (0,6%), Alba Iulia si Teius (1%). În mediul rural, cele mai mari ponderi ( peste 10%) ale numărului de şomeri înregistraţi în numărul total al populaţiei cu vârstă de muncă s-au înregistrat în comunele: Scărişoara (18,0%), Cetatea de Balta (17,9%), Craciunelu de Jos (15,0%), Avram Iancu (13,8%), Vadu Motilor (10,8%), Jidvei (10,7%), Hoparta (10,6%), Garda de Sus (10,1%). Valoare sub 1% s-a înregistrat în comunele: Bucerdea Granoasa (0,1%), Ohaba (0,3%), Stremt (0,5%), Santimbru (0,7%), Mihalt (0,8%), Salistea (0,9%).
Structura după nivelul de instruire arată că 71,5% din şomerii înregistraţi sunt absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial şi profesional, 22% sunt persoane cu studii liceale şi postliceale şi 6,5% persoane cu studii superioare.Rata şomajului a fost în luna februarie 2024 de 3,5% (3,6% în ianuarie 2024 și 3,7% în februarie 2023), peste nivelul ratei înregistrate la nivel național (3,1%).În rândul femeilor rata şomajului a fost de 3,8% (3,9% in luna anterioara si 3,8% in luna februarie 2023), iar în rândul bărbaţilor de 3,3% (3,4% în ianuarie 2024 și 3,5% în februarie 2023). În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna februarie 2024 pe locul 20 în ierarhia județelor ordonate crescător.
Știri
Amenzi de aproape 23.000 de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba: Câte permise reținute, infracțiuni și testări la droguri și alcool au fost
Amenzi de aproape 23 de mii de lei în urma unor acțiuni în sistem integrat ale oamenilor legii din Alba
În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate, prin intermediul aplicației eDAC, 307 persoane și au fost verificate 208 autovehicule.
Au fost constatate 137 de abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 22.995 de lei.
Au fost efectuate 60 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și au fost constatate 10 infracțiuni.
Știri
Câmpeni: Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor
Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, la Câmpeni
Marți 14 mai s-a inaugurat oficial, la Câmpeni, un Centru Local Suplimentar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba care va funcționa în incinta sediului Poliției Orașului Câmpeni, strada Libertății, numărul 3.
-
Știriacum o săptămână
„Paştele cailor“ există: De unde vine expresia. Tradiții și legende de Paștele Cailor
-
Știriacum o săptămână
Udatul fetelor de Paște, un obicei păstrat din bătrâni: Cum se merge la udat în Ardeal
-
Știriacum 6 zile
9 mai, Ziua Proclamării Independenţei de Stat a României
-
Știriacum 2 săptămâni
Puterile miraculoase ale celor 12 lumânări aprinse în Joia Mare din Săptămâna Patimilor
-
Divertismentacum 2 săptămâni
Luna MAI, o lună a naturii: Superstiţii şi obiceiuri în luna denumită popular și “Florar”
-
Știriacum 3 zile
Chemarea narciselor, în luna mai: În Alba, două poieni cu narcise, cea de pe Vârful Negrilesei, din apropierea comunei Bucium şi cea de la Piatra Cetii de lângă Întregalde
-
Știriacum 5 zile
IZVORUL TĂMĂDUIRII: Schitul Poșaga-Alba, una dintre mănăstirile unde poți găsi izvoare tămăduitoare
-
Știriacum 2 zile
Ziua Internațională a Dorului, în 13 mai: Cuvântul DOR, greu de tradus în alte limbi: Ce semnifică acest cuvânt specific poporului nostru mioritic