Administrație
Tarifele la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, ar putea fi modificate vineri, în ședința de Consiliu Local
Regulamentul de funcţionare al Bazinului Olimpic din Alba Iulia ar putea fi modificat. Consilierii locali vor lua în discuție un astfel de proiect de hotărâre, vineri când se întrunesc în ședința ordinară a lunii februarie. Noul regulament ar presupune un program separat pentru iniţieri şi agrement şi un program special la saună. Consilierii din Alba Iulia intenționează să modifice și tarifele, care vor fi majorate. Conform proiectului de hotărâre intrarea va costa , pentru adulți, 15 lei pentru 2 ore iar pentru elevi, studenți, pensionari și șomeri intrarea va fi 10 pentru același interval de timp. Vor fi supuse aprobării și tarife speciale pentru grupuri organizate, pentru părinți care vin la bazin însoțiți de copii sub 12 ani sau pentru zile de week-end. Vor mai fi tarife pentru locația de cafenea, cabinet de masaj sau spații pentru antrenori.
Simona Lodroman
Administrație
Lucrări edilitare importante la Blaj: Care sunt acestea
La Blaj, lucrări edilitare importante
Administrație
Start pentru modernizarea iluminatului public în comuna Stremț
În comuna Stremț, start pentru modernizarea iluminatului public
Administrație
Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj
Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor
-
Știriacum o săptămână
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 2 săptămâni
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum o săptămână
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 4 zile
Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii
-
Știriacum 3 zile
Crenguțele de salcie: Semnificația uneia dintre cele mai cunoscute tradiții românești de Florii
-
Știriacum 2 zile
Începe SĂPTĂMÂNA MARE: Ce trebuie să faci în fiecare zi în această perioadă
-
Știriacum o săptămână
Eticheta nu e o simplă formalitate: Codul Bunelor Maniere. Care sunt regulile de bază